Un bărbat din Zalău, infectat cu Covid-19, s-a ales cu dosar penal după ce a fugit de la spitalul din Jibou, ca să scape de izolare.
Potrivit polițiștilor, luni, în jurul orei 15:00, zălăuanul, confirmat pozitiv cu SARS-CoV-2, în timp ce se afla la spitalul din Jibou, așteptând ambulanța care urma să-l transporte în municipiul Zalău, în vederea izolării, a plecat pur și simplu din unitatea medicală.
A fost găsit de polițiști și s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.