decembrie 5, 2025

Un trăsnet a incendiat o gospodărie la Chilioara

imagine-articol0_41366

Detaşamentul de pompieri Zalău a intervenit joi în miez de noapte cu o autospecială cu apă şi spumă pentru a stinge un incendiu izbucnit la anexa (şură) unei gospodării din Chilioara, comuna Coşeiu. Incendiul s-a declanşat după ce un trăsnet a lovit anexa şi a distrus, până la sosirea pompierilor, aproximativ 90 de metri pătraţi din suprafaţa acoperişului şi circa 2,5 tone de fân, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Sălaj, Lucian Jacodi.
Gospodăria afectată aparţine lui Ioan Sabău, în jurul vârstei de 78 de ani, care, în ciuda vârstei înaintate se ocupă cu munca în agricultură şi ţine animale. Are trei copii, o fată în Spania, un băiat în Italia şi o fată la Zalău.
Oamenii din Chilioara au ieşit din case şi au sărit în ajutorul familiei cu instrumente rudimentare, găleţi cu apă, stop_coloana  dar nu au putut face mare lucru până nu au venit pompierii. 20 – 30 de tineri din sat au dat o mână de ajutor pentru stingerea incendiului, potrivit primarului comunei Coşeiu, Ioan Meseşan, care spune că sătenii nu-şi asigură în general gospodăriile, neglijând acest aspect din cauza pensiilor mici.