Un tânăr de 22 de ani din Bănișor a fost prins pe raza localității Ban la volanul unei mașini, deși nu poseda permis de conducere.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sălaj, ”poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Crasna continuă cercetările într-un dosar penal privind infracţiunea de conducere fără permis, faptă constatată în localitatea Ban.

La data de 4 ianuarie a.c., ora 17.50, poliţiştii au depistat pe Drumul Judeţean 191D, prin localitatea Ban, un tânăr de 22 de ani, din comuna Bănişor.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule”.

Tânărului i-a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.