decembrie 5, 2025

Un şofer de la firma Drum Construct a lovit cu basculanta o biciclistă in Crasna şi… a plecat

imagine-articol0_45854

O basculantă a firmei Drum Construct a lovit ieri la ora 17.35 o femeie de 40 de ani care circula regulamentar pe bicicletă în localitatea Crasna. Şoferul Ioan G., de 47 de ani, din Valcău, a ales să o şteargă de la locul faptei, dar a fost identificat la scurt timp de poliţişti. Victima, Mioara C, de 40 de ani, din Crasna, a fost transportată la Urgenţa Spitalului Judeţean de ambulanţă, care a preluat-o la 15 minute după accident, cu politraumatisme craniene, toraco-abdominale şi la membrele inferioare. Şoferul este cercetat pentru infracţiunile de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.