Marți, 2 noiembrie, s-a înregistrat un nou record în ceea ce privește numărul de decese cauzate de infectarea cu virusul SARS-CoV-2. La nivel național, autoritățile au anunțat 591 de morți în 24 de ore. Dintre cele 591 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 1 la categoria de vârstă 20-29 ani, 6 la categoria de vârstă 30-39 ani, 19 la categoria de vârstă 40-49 ani, 60 la categoria de vârstă 50-59 ani, 162 la categoria de vârstă 60-69 ani, 187 la categoria de vârstă 70-79 ani și 155 la categoria de vârstă peste 80 ani.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 11.073 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, dintre care 160 sunt
ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

În Sălaj, potrivit datelor oficiale, în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 99 de cazuri noi de Covid-19 și 7 decese.

Incidența înregistrată la nivelul judetului este de 7,33/1000 de locuitori.