Angajații Casei Județene de Pensii Sălaj au ieșit din nou în stradă. Timp de o jumătate de oră, aceștia au protestat, marți dimineața, nemulțumiți de salariile pe care le primesc. O acțiune similară a avut loc și în urmă cu două săptămâni, revendicările fiind aceleași. Activitatea cu publicul nu a fost afectată.

Oamenii spun că sunt plătiți sub nivelul funcționarilor publici din alte instituții deconcentrate și din administrația locală și județeană. În unele cazuri, diferențele salariale ajung chiar și la 3.000 de lei, net. Concret, angajații solicită ca personalul caselor teritoriale de pensii să beneficieze, prin asimilare, de aceleași drepturi salariale ca și personalul din cadrul Casei Naționale de Pensii.

Aceștia susțin că salariile lor sunt nemodificate de aproximativ 7 ani.

“Nu dorim decât salarii decente în raport de munca pe care o depunem. Există un sentiment de profundă nemulțumire, generat de salariu nemotivant, creșterea volumului de muncă, imposibilitatea recompensării muncii peste durata programului normal de lucru, practic nerecunoașterea importanței muncii noastre și a nivelului de specializare (dobândit în ani de zile). Discrepanțele majore dintre salariile funcționarilor publici au fost constatate și de către Comisia Europeană, care a atras atenția guvernanților noștri cu privire la necesitatea urgentă de a adopta o nouă lege a salarizării prin care să fie egalizate toate salariile și eliminate decalajele existente în prezent. În consecință, nu solicităm altceva decât egalizarea salariilor cu cele de la nivel central și alinierea cu cele ale funcționarilor publici din alte instituții deconcentrate și din administrația locală și județeană, iar în prezent se poate realiza doar prin adoptarea legii de completare a art. 141 din Legea 263/2010”, spun angajații Casei Județene de Pensii Sălaj.

Proteste similare au avut loc la mai multe case județene de pensii din țară.