decembrie 5, 2025

Un nou director executiv la FC Zalău

imagine-articol0_49486

Locul lui Călin Puşcaş în conducerea grupării sălăjene a fost luat de dejeanul Gabriel Magdaş, cel care în tur a fost director executiv la fruntaşa Unirea Jucu


Cu toate că în tur a fost pe marginea prăpastiei, FC Zalău a revenit la viață, iar lotul grupării de sub Meseș a fost întărit pe cât posibil. Și la nivel de conducere, la formația ”alb-albastră” au avut loc modificări, iar după ce Călin Pușcaș a plecat de la echipă în pauza dintre tur și retur, Ioan Morar a adus un alt om de fotbal în conducerea clubului.

 Este vorba de dejeanul Gabriel Magdaș, cel care opt ani de zile a fost în conducerea celor de la Unirea Dej, iar în ultima perioadă a fost director executiv la Unirea Jucu.
 De formația clujeană, Magdaș s-a despărțit în această iarnă, iar miercuri s-a înțeles cu președintele de la FC Zalău, astfel că ”omul de fotbal” pe care Morar l-a dorit încă din vară, va face parte din conducerea grupării zălăuane.
 ”Sunt foarte bucuros că am reușit să ajungem la o înțelegere. Este un mare câștig pentru stop_coloana clubul nostru și sunt convins că împreună vom face o treabă bună la FC Zalău. Domnul Gabriel Magdaș are experiență, fiindcă a fost atâția ani în conducerea a două grupări din Liga a III-a și venirea sa este un plus din toate punctele de vedere. Ne-am înțeles pe o perioadă nedeterminată”, ne-a declarat președintele Ioan Morar.
Cum nu iese fum fără foc, cele două părți au discutat de mai mult timp despre o posibilă colaborare, iar Magdaș a putut fi văzut la tribuna oficială a Stadionului Municipal la meciul dintre FC Zalău și Avântul Reghin, dar și la amicalul din iarnă cu Unirea Jucu.