După ce, inițial, Primăria Zalău anunțase că Zilele Zalăului se vor rezuma anul acesta, în contexul pandemiei, doar la felicitarea cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie, iată că Zalăul a fost sărbătorit, totuși, în weekend, în parcarea mall-ului din localitate, în cadrul unui eveniment care a combinat oarecum Târgul Produs de Cluj cu un fel de aniversare a orașului.

De fapt, e destul de greu să ne dăm seama ce a reprezentat, de fapt, evenimentul. Știm doar că s-a numit ZalăuFest și a fost organizat de Value Centre, în parteneriat cu Produs de Cluj (entitate care funcționează sub autoritatea Consiliului Județean Cluj și care a fost invitată să fie partener oficial al ZalăuFest), Centrul de Cultură și Artă al județului Sălaj, Casa Municipală de Cultură Zalău, cu sprijinul Primăriei Zalău.

Nici nu mai contează natura evenimentului, dacă a fost cu chef și voie bună. Toate ar fi fost bune și frumoase, dacă cei prezenți ar fi ținut cont de faptul că prea multă relaxare, fără distanțare, nu face bine nimănui. Chiar săptămâna trecută, primarul orașului, citat de presa locală, declara că evenimentul se va organiza în condiții de pandemie, adică se vor respecta restricțiile și măsurile legale impuse pentru a se evita răspândirea coronavirusului. Însă, și de data aceasta, iresponsabilitatea cetățenilor a câștigat în fața rațiunii.

Oamenii legii au fost prezenți la fața locului, dar petrecăreții nu au ținut cont nici de reguli, nici de recomandările acestora. De purtatul măștii de protecție, pentru că era un spațiu mai mult decât aglomerat, chiar dacă era în aer liber, nu a ținut cont nimeni.

A fost puzderie de lume, aglomerație la carusel și mașinuțe, cozi la tarabele cu mâncare fumegândă și la dozatoarele cu bere la halbă.

La fața locului, nu puteai arunca un ac, atât de “bine” s-au respectat dispozițiile autorităților.

Un alt mare minus constatat este acela că noi, ca zălăuani, ca sălăjeni, pare-se că nu mai știm să ne promovăm proprii producători. Și, slavă Domnului, avem destui. Însă mai bine cumpărăm o bucată de telemea de la tanti Floare din Baciu, de exemplu, decât să achiziționăm același produs de la lelea Florica din Meseșeni. Așa că, în opinia mea, acest eveniment nicidecum nu ne-a reprezentat pe noi, pe sălăjeni, ci mai degrabă pe clujeni care, nu contestă nimeni, au o strategie foarte bună pentru a-și promova produsele, unele chiar gustoase și de calitate.

La târg au participat meșteri populari, confecționeri de bijuterii hand-made, producători de lavandă, miere și pălincă, precum și vânzători de textile sau olari. Pe scena amenajată în parcarea mall-ului au urcat Fanfara Promenada, artiști și ansambluri de muzică folclorică.