Facilitatea se acorda numai abonatilor cu salarii mici
Salajenii cu un consum foarte redus de curent electric si al caror venit lunar net pe membru de familie este sub salariul minim net pe economie beneficiaza, potrivit legii, de tarife sociale. Acestea sunt valabile numai pentru consumul de energie electrica din imobilul de domiciliu.
Tariful social este defalcat in trei transe. Pentru primii doi Kwh consumati pe zi se platesc aproape 0,20 lei, pentru al treilea, 0,48 lei, iar pentru ce depaseste trei kwh, 1,57 lei. Prin urmare, la un consum lunar mai mare de 90 kwh, tariful social nu mai este deloc rentabil, implicand costuri foarte ridicate.
Pana in noiembrie 2005, orice consumator putea opta pentru tariful social, insa ulterior a fost introdusa conditionarea in functie de venituri. Ca urmare, dintre cei aproximativ 40.000 de salajeni care achitau acest tarif, doar jumatate au mai ramas in lista beneficiarilor, dupa ce au depus o declaratie pe proprie raspundere privind veniturile obtinute. Potrivit directorului Agentiei de Furnizare a Energiei Electrice Zalau, Gavril Talpos, in prezent, un consumator din cinci plateste tarif redus la curent: “Este vorba despre 19.567 salajeni, 96 la suta dintre acestia locuind in mediul rural”.
Din pacate, beneficiarii acestui tip de tarif nu pot fi verificati la sange daca indeplinesc conditiile. Acestia depun o declaratie pe proprie raspundere privind veniturile obtinute, dar nu sunt obligati de lege sa innoiasca anual contractul cu furnizorul de energie. Prin urmare, nu este exclus ca unii consumatori sa beneficieze de tariful social, fara a-l merita. Situatia ar putea fi evitata daca toti consumatorii ar plati acelasi pret pentru energie electrica, iar celor cu venituri mici sa li se acorde ajutoare directe pentru plata facturii.