Ultimul meci pe teren propriu din acest an, pentru FC Zalău

Şirul rezultatelor pozitive a fost întrerupt de către FC Zalău în etapa trecută, când “alb-albaştrii” au pierdut la Recea, deşi la pauză au condus cu 2 – 0! În urma acestui rezultat, zălăuanii au căzut pe locul 3, dar au ocazia să revină pe poziţia secundă, la ultimul meci pe teren propriu din acest an.
Pentru a reuşi acest lucru, gruparea condusă de Ioan Morar trebuie să câştige vineri cu Sănătatea Cluj, formaţie care este surpriza turului, de vreme ce ocupă locul 2.
“Viruşii verzi” joacă fără presiune şi fără o movitaţie foarte mare, vorbind din punct de vedere financiar, dar cu toate acestea, tehnicianul Marius Semeniuc a format o echipă competitivă, mai ales după ce a beneficiat şi de câţiva jucători cu experienţă. Printre ei este chiar portarul Filip Lăzăreanu, cel care a apărat pentru Armătura Zalău în perioada 2003 – 2005! Sănătatea Cluj se mai bazează şi pe doi foşti jucători de la FC Zalău, este vorba de golgheterul Andrei Ceaca, cel care va reveni la meciul de vineri după o suspendare, dar şi pe mijlocaşul Alexandru Flueraş, care a plecat de la Zalău, în vară. Şi Zalăul a transferat în vară de la Sănătatea, iar sub Meseş a ajuns Ionuţ Ţîrlea, cel care este titular de drept în linia defensivă.
Se anunţă un meci cât se poate de greu, iar faţă în faţă se află echipele cu cele mai bune defensive. Sănătatea Cluj nu a pierdut niciun joc pe teren străin în acest retur, iar clujenii doresc să îşi păstreze invincibilitatea şi după partida de vineri. În schimb, FC Zalău nu a mai pierdut puncte pe teren propriu de mai bine de două luni, stop_coloana iar elevii lui Olariu nu concep decât varianta victoriei, pentru a depăşi în clasament formaţia clujeană, în acest moment, cele două grupări fiind despărţite de un singur punct.
Ca şi o referinţă bună pentru spectatorii care vor veni la meci, să spunem că ultimele partide dintre FC Zalău şi Sănătatea Cluj s-au terminat cu goluri multe, iar în sezonul trecut s-au consemnat două remize, atât în tur, cât şi în retur, scor 2 – 2. Goluri multe s-au marcat şi în sezoanele trecute, iar partida cea mai memorabilă rămâne cea din anul 2012, când FC Zalău a câştigat cu 8 – 4!
“Este dureros că am pierdut la Recea, după ce am condus cu 2 – 0, dar nu trebuie să facem o tragedie fiindcă noi suntem în clasament peste ce se aştepta toată lumea. Sper ca duşul rece de la Recea să-i trezească pe jucători şi să câştigăm meciul de vineri. Va fi cel mai greu meci din acest tur, mai greu decât cel de la Sibiu. Sănătatea are jucători foarte buni, cu experienţă şi ne va fi foarte greu. Întotdeauna, jocurile împotriva lor au fost foarte disputate. Trebuie să obţinem 6 puncte din următoarele două jocuri şi să demonstrăm că nu întâmplător suntem aici”, a declarat Ioan Morar.