Cand vorbim de turism ne imaginam automat pe noi insine in postura de turisti. De regula, vizitand alte tari. Desi avem o tara frumoasa, prea multi ani de oprimare comunista, cand nu aveam voie sa iesim din tara, ne-au transformat in visatori la frumusetile meleagurilor straine. Guvernarile succesive de dupa revolutie s-au aratat inapte sa promoveze turismul in Romania si sa-i faca pe turistii din alte tari sa ne viziteze. N-am vazut un autocar cu turisti oprindu-se prin Zalau poate…niciodata. Turisti din tara, nici atat. Pare chiar o scena desprinsa dintr-un film. E drept, am vazut autocare in trecere si am surprins privirile uimite ale turistilor pe geam. Parca se minunau ca si in aceste locuri, pentru ei uitate de lume, isi duc traiul zi de zi oameni ca ei. Multi dintre salajeni nu au cunostinta despre multe obiective turistice din Salaj. Cum ar putea fi interesati atunci cei care nu locuiesc aici? Trecem in revista doar cateva locuri care merita vizitate. Amintim de rezervatia naturala Gradina Zmeilor, de castrele romane de la Buciumi si Porolissum, de biserica de piatra din Petrindu, de bisercile de lemn, vechi de sute de ani din Ciumarna si Zimbor, de cetatea Almasului, de castelul Bathory din Simleu, si de o bijuterie de gradina botanica, cea din Jibou. Lista nu este completa. Din pacate, nu exista stimulente pentru activitatea de turism. Nu exista facilitati pentru investitii noi, suntem ultima tara din Europa cu TVA de 25 la suta la alimentatie in restaurante. La inceputul acestei saptamani, ambasadorul Frantei in Romania, Phillipe Gustin, a facut o vizita in Salaj. Prefectul Ionel Ciunt si-a exprimat parerea ca francezii ar putea investi cu succes in judetul nostru. In turism. Intr-adevar, avem resurse naturale, dar francezii nu sunt obisnuiti sa mearga cu caruta. Cata vreme nu avem drumuri si sosele pe care sa se poata circula cu masina, ne indoim ca isi vor arata interesul pentru frumusetile judetului nostru. Autocarele lor mari, cat avionul, le vedem rar, cum spuneam, si numai pe E81, trecand in viteza. Fara facilitati fiscale si fara infrastructura nu se poate vorbi de turism. Poate doar cativa temerari pasionati de istorie sau antropologie sa se arate interesati sa doreasca sa faca o calatorie in timp si sa ne vi-ziteze sporadic frumusetile incontestabile din Salaj.