Taxa pe Valoarea Adaugata (TVA) pe partea de alimentatie din turism ar putea scadea de la nivelul actual de 19% la 9%, prevederea urmand sa fie inclusa in legea turismului, a declarat, joi, ministrul de resort, Elena Udrea. „A fost o propunere a Consiliului Consultativ pentru a fi introdus acest lucru in legea turismului, iar ministerul a acceptat „, a spus Udrea. Pentru cazare, TVA este deja 9%.
Udrea a mai spus ca legea turismului ar mai putea prevede si ca omologarea unei pensiuni sa necesite un singur aviz, de la minister. Consiliul Consultativ al Turismului s-a reunit joi pentru a conveni asupra formei finale a proiectului de lege a turismului, document care va fi supus dezbaterii publice si prezentat Parlamentului. La sedinta au participat asociatiile, federatiile si patronatele din domeniul turismului, precum si oficiali ai ministerului.
Udrea sustine ca legea turismului ar putea fi finalizata in jurul datei de 20 septembrie, dupa ce membrii Consiliului Consultativ al Turismului vor trimite catre minister si propunerile legate de combaterea economiei la negru. Ea a spus ca sunt cateva propuneri ale Consiliului Consultativ acceptate de minister, dar si ale ministerului care au fost acceptate de reprezentantii Consiliului si care vor face parte din viitoarea lege a turismului. „Consiliul Consultativ a propus o cota unica de impozitare pentru domeniul hotelier, unde acum avem 9% TVA pentru cazare si 19% pentru partea de alimentatie. Am agreat propunerea de 9% cota de TVA si pentru alimentatia din turism”, a spus ministrul.
O alta propunere, de aceasta a ministerului si acceptata de cei din Consiliul Consultativ, a fost ca actiunile de control la hoteluri sa se faca in echipe mixte si sub conducerea Ministerului Turismului. „Toata lumea controleaza in turism. Sunt zeci de controale. Fiecare controleaza cand il taie capul”, a spus Udrea.
In plus, in urmatoarele doua saptamani, membrii Consiliului Consultativ trebuie sa inainteze ministerului propuneri pentru impozitul forfetar, care va fi aplicat diverselor tipuri de unitati de cazare.