Ministrul interimar al Mediului, Elena Udrea, a aprobat saptamana aceasta proiectele depuse la inceputul anului trecut de primarii
Cinci proiecte de amenajare de spatii verzi, trimise de administratiile publice locale salajene la Administratia Fondului de Mediu inca de anul trecut, au fost aprobate, in sfarsit, saptamana aceasta, urmand sa primeasca finantare. Cele cinci proiecte insumeaza aproximativ trei milioane de lei (30 de miliarde de lei vechi), din care peste 900 de mii de lei revin Primariei Crasna – pentru un proiect de amenajere a unor spatii verzi in centrul de comuna, 750 de mii de lei sunt pentru Parcul central din Zalau, unde Primaria va demara un proiect de amenajare peisajera, iar 500 de mii de lei vor fi investiti de Primaria Jibou in extinderea si reabilitarea unor spatii verzi din oras. De asemenea, Primaria comunei Creaca va amenaja, cu peste 400 de mii de lei, un parc de joaca pentru copiii din localitatea Jac, iar Primaria Poiana Blenchii va amenaja, cu aproximativ 220 de mii de lei, spatii verzi si alei pietonale in comuna.
Proiectele enumerate au fost depuse in cadrul Programului national de imbunatire a calitatii mediului prin realizarea de spatii verzi in localitati, in sesiunile 3 – 31 ianuarie 2008 si 25 august – 5 septembrie 2008. Meritul pentru scoaterea acestor proiecte de la… naftalina apartine, se pare, ministrului interimar al Mediului, Elena Udrea, la a carei propunere s-a aprobat in sedinta de guvern de miercuri finantarea, la nivel national, a 183 de astfel de proiecte.
Ultima suta…
Zilele acestea este in plina desfasurare o noua sesiune de depunere de proiecte in cadrul acestui program. Termenul limita de depunere a proiectelor la Administratia Fondului de Mediu este 12 octombrie, suma alocata pentru acest an fiind de 200 de milioane de lei.