Partidul maghiarilor sustine ancheta Parchetului General si spun ca se impun demisii, daca vor fi dovezi ca s-a gresit
rn
In scandalul interventiei violente a jandarmilor impotriva populatiei la mitingul din 10 august, UDMR se pozitioneaza impotriva partenerilor PSD-ALDE, prin declaratii fara echivoc ale deputatului Atila Korodi, fost ministru al mediului in trei guverne.
rn
Deputat UDMR sustine ca Jandarmeria a actionat "disproportionat" la protestul din Bucuresti de pe 10 august.
Întrebat daca considera ca ar trebui suspendat presedintele Klaus Iohannis pentru declaratiile facute dupa violentele din 10 august, Attila Korodi a spus ca seful statului "ar trebui sa-si asume rolul de mediator, mai ales în situatiile acestea foarte conflictuale", dar nu poate fi pusa problema suspendarii.
În opinia lui Attila Korodi, interventia Jandarmeriei din 10 august a fost "disproportionata", din ceea ce "s-a vazut la televizor si a aparut în presa", iar aceste lucruri trebuie clarificate cât mai repede.
Întrebat daca considera ca se impun demisii dupa violentele din 10 august, deputatul UDMR a spus ca în afara de scuze nu a vazut asumari de raspundere pentru anumite proceduri gresite ale Jandarmeriei.
"Sunt câteva contradictii în declaratii. N-am vazut, în afara de scuzele de rigoare, asumari de raspundere pentru anumite proceduri gresite ale Jandarmeriei. Daca ar trebui sa fie sau nu demisii? Eu cred ca cel mai bine este, pentru ca la ora actuala societatea e foarte divizata pe aceasta tema, ca verificarile începute de Procuratura Generala sa se termine cât mai devreme si atunci sa fie niste decizii foarte clare", a declarat Korodi.
rn
Presedintele UDMR Salaj, deputatul Seres Denes,
o da mai spre mijloc, dar sustine ferm declaratiile
colegului sau si spune ca ancheta este esentiala
rn
"Au fost provocari ale Jandarmeriei, am vazut ca s-a ars mobilier stradal, oameni care au aruncat cu pietre si bolovani in jandarmi. Am vazut ca jandarmii au intervenit apoi in forta asa cum intervin peste tot in lume, pentru restabilirea ordinii publice. Trebuie facute verificari si aflat adevarul. Este foarte greu sa te pronunti cine vinovat si cine nu. Interventia Jandarmeriei este jusitificata, pentru ca era greu se scosi din multime incitatorii care era imprastiati peste tot in Piata Victoriei. Am vazut si situatii cand jandarmi au lovit persoane nevinovate. Procuratura trebuie sa faca cercetari si dupa stabilirea adevarului, daca se constata ca jandarmii si cei responsabili de interventia in forta au gresit, normal ca se impun demisii. Vorbim de demisii dupa finalizarea anchetei", a declarat pentru Graiul Salajului liderul UDMR Salaj, Seres Denes.
rn
Peste 700 de plangeri impotriva fortelor de ordine
rn
Pâna vineri, 24 august, au fost înregistrate 705 plângeri împotriva fortelor de ordine, dupa interventia jandarmilor la mitingul din 10 august. Iar procurorii militari de la Parchetul General au cerut o expertiza fizico-chimica a gazelor lacrimogene folosite de catre jandarmi, cercetarile urmând a fi efectuate de expeti din Institutul de Expertize Criminalistice.
"În urma activitatilor desfasurate pâna astazi, 24 august 2018, în cauza aflata pe rolul Sectiei parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestatiei din Piata Victoriei din Bucuresti, numarul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 705. Totodata, în cauza a fost dispusa efectuarea unei expertize fizico-chimice asupra substantelor cu efect iritant – lacrimogen existente în munitia si în recipientele ridicate de la sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, de catre experti din cadrul Institutului National de Expertize Criminalistice", informeaza Parchetul General.