Este batut in cuie. De la 1 iulie, Guvernul va aplica o reducere experimentala si va aplica TVA de 9 la suta la paine. Iar daca rezultatele vor fi favorabile, taxa pe valoare adaugata va fi diminuata si la fructe, legume sau carne.
Masura nu a fost imbratisata de reprezentantii Fondului Monetar International in Romania, invocand motivele inexistentei unui model in acest sens. Totusi, premierul Ponta s-a „incapatanat” si inca de la inceputul acestei luni declara ca este foarte hotarat sa reduca TVA la paine. Saptamana trecuta masura a fost convenita cu Fondul Monetar International. Presedintele Rompan, Aurel Popescu, declara ca „este o masura curajoasa si exceptionala. Aceasta masura va revolutiona problema evaziunii fiscale”.
Cum spuneam, FMI a cedat mai repede decat se astepta premierul. Spun asta, pentru ca la inceputul lui Martisor, Victor Ponta se arata optimist, dar nici el nu credea ca FMI o va lasa mai moale. „Sunt foarte hotarat la urmatoarea intalnire pe care o avem cu cei de la FMI, spunea Ponta, de altfel am discutat in ianuarie si ne vedem din nou in mai – pentru ca ei au spus << daca reduceti TVA la diverse produse alimentare, in realitate nu o sa aveti nici un efect pozitiv – si atunci, pentru a doua jumatate a anului, de la 1 iulie pana la 31 decembrie vrem sa facem un experiment la paine. TVA-ul la paine sa il reducem la 9 la suta pe tot lantul de productie. Si daca pana la sfarsitul anului se arata ca ceea ce spun eu, ca de fapt in felul acesta o sa oprim evaziunea fiscala si cu 9 la suta o sa incasam mai multi bani decat cu 24 la suta si cu evaziune, atunci ne permitem mai departe pentru fructe, legume, pentru produse bio, carne”, a precizat premierul.
„Impactul bugetar brut, calculat prin reducerea TVA la paine este de 250 de milioane de lei, dar in realitate vom avea mult mai mult fiscalizat”, a declarat Victor Ponta.
TVA la paine va fi de 9 la suta de la 1 iulie
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...