Pedelistii salajeni Andreea Paul (Vass) si Septimiu Turcas au reluat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, tema Legii Lustratiei care ar trebui sa treaca de Camera Deputatilor (camera decizionala) pana in 20 mai.
Legea lustratiei se afla in Parlament din iunie 2005, iar la Camera Deputatilor din aprilie 2006. Textul legii prevede ca persoanele care au facut parte din structurile de putere sau din aparatul represiv al regimului comunist sa nu poata candida si sa nu poata fi numite, timp de zece ani, pentru o serie de demnitati si functii publice (de la cele de presedinte si parlamentar la cele de primar, prefect, judecator si procuror).
Si date fiind prevederile legii, Septimiu Turcas a sugerat ca e foarte posibil ca PSD-ul sa aiba obiectii, deoarece are multi „lustrabili” in randul membrilor.”La nivelul judetului Salaj, ar intra sub incidenta legii chiar domnul Tiberiu Marc (presedinte al Consiliului Judetean si liderul organizatiei judetene a PSD)”, a declarat Turcas.
In replica, Marc (fost ofiter de Securitate inainte de 1989) il banuieste pe Septimiu Turcas de nestiinta si considera ca democrat liberalul nu a citit corect textul legii. „Eu nu ma simt vizat deloc de prevederile acestei legi. Nu ma opun in nici un fel acestor demersuri, dar adoptarea legii (la douazeci de ani de la Revolutie) mi se pare lipsita de sens si de eficienta”, a opinat Tiberiu Marc.
Turcas da cu lustratia in Marc
Articole
PSD vrea reorganizarea teritorială a României
Partidul Social Democrat pregătește un plan de reorganizare teritorială a României. Informația, apărută inițial pe surse, a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al formațiunii, Lucian Romașcanu, dar și de premierul Marcel Ciolacu. În interiorul partidului va funcționa un grup de lucru care va pregăti un proiect de lege în acest sens, în următoarele șase luni, acesta urmând să fie discutat apoi în coaliție și dezbătut în Parlament. Scopul reorganizării îl reprezintă, spun social-democrații, eficientizarea administrațiilor locale…
Mai mult...e-Talon, aplicația Casei Naționale de Pensii care digitalizează cupoanele pensionarilor
Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) anunță lansarea aplicației e-Talon, o platformă digitală menită să faciliteze accesul pensionarilor la cupoanele de pensie în format electronic. Aplicația va permite utilizatorilor să afle valoarea pensiei estimative, vechimea în muncă, contribuțiile efectuate și să determine câți ani mai trebuie să lucreze pentru a îndeplini condițiile de pensionare. Această inițiativă reprezintă un pas important în modernizarea sistemului informatic al instituției și face parte din proiectele finanțate prin Planul Național de Redresare…
Mai mult...