Turbuța – satul izolat din mijlocul Sălajului
La cinci kilometri de Jibou, urmând paralel cursul Someșului pe Drumul Național 1H ajungi la o intersecție cu un drum lăturalnic de pământ și pietriș. După încă vreo cinci minute de mers pe un drum anevoios, ajungi într-o mare deschizătură și te surprinde să vezi o mulțime de garaje în pustiu. De fapt, ai ajuns la intrarea în satul Turbuța. Âi când zicem intrare, ne referim la locul unde cei mai mulți dintre sătenii din Turbuța își parchează mașinile, pentru că nu au nicio cale de acces în sat cu autovehiculele. Intrarea în sat se face… cu bacul, peste Someș.
Satul Turbuța, comuna Surduc, este atestat pentru prima dată în anul 1387. Doar 300 de suflete își mai duc veacul prin sat. Populația este îmbătrânită. Tinerii au plecat de mult în lume din satul fără cale de acces. Turbuțenii sunt destul de aproape de Jibou, dar ce folos dacă nu pot trece Someșul cu mașina? Trec râul cu “podul umblător”. Își urcă mașinile pe o construcție din lemn și fier și apoi împing din prăjini preț de 10 minute până trec Someșul. A fost și motivul pentru care mulți dintre săteni și-au construit garaje pe celălalt mal al Someșului, să nu piardă timp transportând mașinile cu bacul. “Ne este foarte greu să transportăm așa mașinile. Nu știu ce se întâmplă în caz de incendiu sau dacă cineva re nevoie de asistență medicală de urgență. Până ajung pompierii la noi, poate să ardă tot satul”, spune un sătean supărat și sleit de puteri după ce a urcat o mașină pe bac pentru a trece Âomeșul.
Pentru sătenii există și un pod pe care pot trece Someșul pe jos. Podul însă datează de pe vremea “răposatului” și devine pe zi ce trece mai periculos. Sunt locuri unde bucățile de fier ce îl compun sunt sparte, iar în alte locuri ai senzația că bucata de fier poade oricând să cadă și să nimerești în mijlocul Someșului. “Ne e groază să trecem puntea, dar nu avem ce face”, spune un sătean mai în vârstă.
Primăria nu poate promite un pod prea curând
Maria Onicaș, primarul comunei Surduc, ne vorbește despre situația de la Turbuța. “Sătenii își doresc o punte auto acolo. Acum vom lucra la asfaltarea drumului pe ordonanța 28 stop_coloana și aș vrea să pot realiza și o punte auto. Nu vă pot da un termen de finalitate la cum vedeți că merg treburile în țara românească”, spune Maria Onicaș. “Acum lucrăm la reabilitarea căminului cultural, pentru a putea organiza lumea câte o pomană acolo, sau știu eu ce alte evenimente. Promisiunea aceasta o să mi-o respect, iar sătenii vor avea la dispoziție căminul cultural”, spune primărița.
Așadar, podu-i tare departe în timp. Până atunci, turbuțenii vor fi feriți de Dumnezeu de vreun incendu, că pompierii nu pot trece Someșul cu bacul. Nici asmbulanțe nu vor veni prea curând în Turbuța, așa că le dorim sătenilor multă sănătate. Poliția nici nu prea are ce căuta, pentru că e liniște la Turbuța. Dacă va fi nevoie, vor veni și polițiștii ca toți oamenii, cu podul umblător. “Ne este greu să trăim aici, dar ce să și facem, unde să mergem dacă aici ne-am născut și am crescut?”, ne explică într-un rezumat grozav un sătean cum e viața la Turbuța.
Turiștii străini iubesc “sălbăticia” de pe Someș
Am ajuns în Turbuța cu bicicleta. Când am trecut înapoi Someșul pe puntea pe care spui rugăciuni pentru o viață mai lungă ne-am întâlnit cu trei turiști străini. Ne-au povestit că iubesc sălbăticia de pe Someș și au venit cu canoele vâslind pe Someș. Vin să vadă Biserica de Lemn cu hramul “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril”, care datează din secolul al XVII-lea. Pe prispa bisericii este consemnat anul 1816, când s-a efectuat pictura și când au fost adăugate elemente de arhitectură noi bisericii. Tradiția din sat spune că biserica a fost adusă din Gîlgău Almașului. Pentru pescari și aventurieri, satul Turbuța și împrejurările reprezintă un loc ideal de a petrece un weekend. Nu mai mult, pentru că e prea izolată așezarea.
