Tânărul de 30 de ani trimis în judecată în urmă cu un an pentru zădărnicirea combaterii bolilor după ce fugise din centrul de carantină, în perioada stării de urgență din 2020, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel Cluj.
Inițial, tânărul fusese achitat pentru fapta sa de Judecătoria Zalău, însă Parchetul de pe lângă Judecătoria Zalău a atacat cu apel la instanță superioară, iar Curtea de Apel Cluj a menținut achitarea decisă și de judecătorii instanței sălăjene.
Instanțele au motivat sentințele date prin faptul că “la data la care inculpatul a fost plasat în carantină instituționalizată (07.05.2020) și ulterior, când a părăsit spațiul amenajat cu această destinație (18.05.2020), la nivelul legislatiei primare nu erau trasate măsurile pentru prevenirea și gestionarea situațiilor de urgență generate de pandemia de COVID-19, reglementare care să se completeze cu legislația secundară deja existentă și nu se afla în vigoare un cadru legal primar pe care să se întemeieze restrângerea sau privarea de libertate a persoanei din rațiuni de sănătate publică”.
Judecătorii au considerat că ”obligarea inculpatului la măsura carantinării a constituit o veritabilă privare de libertate, prin raportare la o multitudine de factori precum tipul, durata, efectele și maniera de implementare a măsurii respective”, pentru că afectarea drepturilor sau a libertăților fundamentale nu putea fi realizată decât prin lege, ca act formal al Parlamentului.
A fugit la concubină după 11 zile de carantină
Vă reamintim că tânărul de 30 de ani a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Zalău în luna septembrie 2020. Potrivit rechizitoriului, bărbatul a fost plasat în carantină la data de 7 mai 2020, când s-a întors din Austria, fiind cazat într-o pensiune din Zalău.
În 18 mai 2020, după 11 zile de izolare, tânărul a ieșit pe geam din camera în care era cazat, s-a dus la o casă de schimb valutar, apoi a luat un taxi și a mers la concubina sa în satul Cosniciu de Jos, comuna Ip.
Poliția a intrat în alertă și tânărul a fost găsit la domiciliul iubitei sale după doar câteva ore. În urma incidentului, acesta a fost dus de un echipaj SMURD și plasat în carantină pentru încă 14 zile. Concubina sa și fiica acesteia au fost izolate la domiciliu.
Atât pe parcursul anchetei, cât și la proces, tânărul și-a recunscut fapta, cerând să fie judecat în procedură simplificată. Judecătoria Zalău l-a achitat pe bărbat considerând că “deși a existat o sustragere a inculpatului, la data de 18.05.2020, de la măsura carantinei instituționalizate, acestei fapte nu i se poate conferi caracter penal, întrucât nu sunt întrunite condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor”.
Când a fugit ați făcut o super știre iar polițiștii care l-au prins o fi fost premiați… Acuma, faceți o altă știre cum că l-ați prins degeaba… Eu zic ca voi să vă lăsați de gazetărie iar polițiștii să returneze premiul. Lumea s-a cam săturat de ,,informări,, fără conținut din partea presei… Nici când a fost ,,vinovat,, nu i-ați dezvăluit identitatea și nici acuma când omul ,,a ieșit,, nevinovat. Ce sunteți voi? Doar ăia, veșnici cu ,,un bărbat,,; ,,o femeie,,; ,,un tânăr,, sau ,,o tânără,,… Cel mai mult îmi place însă, atunci când aveți știri despre un procuror, un judecător sau un polițist și le dați numele cu majuscule!…