Deşi creşterea salariilor vine ca o veste bună, in contextul in care puterea de cumpărare a scăzut, ajungem la concluzia că a crescut doar eficienţa cu care sălăjenii cheltuie banii.
Caştigul salarial mediu nominal net in luna martie a crescut la nivel naţional cu 5,6 la sută faţă de luna precedentă, ajungand la suma de 1.493 lei, conform datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Cele mai mari caştiguri s-au inregistrat in sectorul de intermedieri financiare şi asigurări, cu o medie a salariului net de 4.154 de lei, pe cand la polul opus se află ramura hotelieră cu un salariu mediu net de doar 839 de lei. Salariile din sectorul de intermedieri financiare şi asigurări au inregistrat cea mai mare creştere in martie, comparativ cu luna februarie. Sectoarele hoteluri şi restaurante, administraţie publică şi apărare au inregistrat in schimb o uşoară scădere faţă de luna februarie a anului 2011. Creşterea salariilor din luna martie este datorată acordării primelor de Paşte, premii, tichete cadou pentru 1 şi 8 martie, cat şi tichete de vacanţă, dar şi creşterii producţiei, implicit incasărilor mai mari.
Comparativ cu luna martie a anului 2010, se inregistrează insă o scădere a salariului real de 8,4 la sută. Salariul real este dat de salariul nominal net raportat la indicele preţului de consum. Conform studiilor, salariul real in luna martie 2011 este cu 21 de procente mai mare decat in luna octombrie a anului 1990. Dar ţinand cont că salariul mediu net al angajatului sălăjean este cu 26,2 procente mai scăzut decat salariul mediu net pe economie, constatăm că salariul mediu real in Sălajul anului 2011 este practic mai mic decat cel din octombrie 1990.