decembrie 5, 2025

Tricolorele merg “ceas” inainte de Europene

imagine-articol0_42907

Cu doar şase zile înainte de Campionatul European de Handbal din Ungaria şi Croaţia, naţionala de handbal femin a României a obţinut două victorii în faţa Germaniei, în jocurile de pregătire disputate la sfârşitul săptămânii trecute.
 
Primul meci a avut loc sâmbătă, în localitatea Krefeld, la câţiva kilometri de Dusseldorf, tricolorele câştigând clar, scor 27-23, la pauză 18 – 11 pentru România. Cele mai multe goluri din tabără tricoloră le-a reuşit Cristina Neagu, 14 la număr. Celelalte marcatoare ale echipei lui Tadici au fost: Florina Chintoan patru goluri, Ardean Elisei trei, Ada Nechita două, Daniela Băbeanu, Georgiana Ciuciulete, Crina Pintea şi Adriana Ţăcălie câte un gol. De la formaţia gazdă golgheteră a fost Kim Naidzinavicius cu cinci reuşite.
 
A doua întâlnire dintre România şi Germania s-a disputat duminică, în oraşul Hamm încheiat şi de această dată cu victoria naţionalei lui Tadici. “Tricolorele” s-au impus la trei goluri, 26 – 23, după ce la pauză tabela a arătat 13 – 10. stop_coloana Şi în acest joc a strălucit din nou Cristina Neagu, jucătoarea lui RK Buducnost Podgorica care alături de Gabriela Perianu a înscris câte cinci goluri. Cristina Zamfir cu patru goluri, Ada Nechita, Adriana Ţăcălie, Daniela Băbeanu şi Florina Chintoan cu două reuşite şi Oana Bondar, Anrdean Elisei, Diana Puiu şi Laura Chiper cu un sigur gol au fost celelalte marcatoare ale României. Din tabără mainshaftului s-a remarcat aceeaşi Kim Naidzinavicius cu cinci reuşite.
 
Cele două jocuri amicale au fost ultimele înaintea debutului României la Cam-pionatul European din Ungaria şi Croaţia, din perioada 7 – 21 decembrie.