Treznea plange la fiecare 9 septembrie

S-au împlinit ieri 74 de ani de când armata hortystă, Batalionul 22 Grănicieri Debrețen, a omorât în cel mai condamnabil mod 93 de oameni în Treznea. La Cimitirul Martirilor și la Monumentul închinat victimelor din 9 septembrie 1940 a avut loc ieri o slujbă în memoria celor uciși și s-au adus jertfe de flori pe marșul funebru intonat de fanfara Promenada.
Au ținut să aducă un omagiu închinat martirilor care au murit pentru faptul că erau români repre-zentanți oficiali de pe plan național, județean și local, dar și ai numeroase asociații și partide politice. Au depus coroane de flori reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale, ai Ministerului Afacerilor Externe, ai Serviciului Român de Informații și ai Serviciului de Telecomunicații Speciale. Și-au mai adus omagiul și Prefectura Sălaj, prin prefectul Ionel Ciunt, Consiliul Județean, Primăria Zalău, Primăria și Consiliul Local Treznea. O jertfă simbolică a fost depusă la monument și de către cadrele militare în rezervă, Cultul Eroilor Regina Maria, Asociația Românilor Refugiați în urma Dictatului de la Viena Satu Mare și Cluj. Jerbe de flori au fost aduse și din partea Asociației “Acțiunea 2012” Basarabia Pământ Românesc și din partea Galeriei HC Zalău. A adus un omagiu și deputatul Lucian Bode, din partea Alianței Creștin Liberale. Celelalte formațiuni reprezentate la Treznea au fost Alianța Partidul Social Democrat – Partidul Conservator – Uniunea Națională pentru Progresul României; Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat; Partidul Mișcarea Populară dar și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România.

“E inadmisibil să uităm aceste crime”

La eveniment a fost prezent și doctorul Ioan Pușcaș, personalitate marcantă a județului Sălaj, originar din Treznea. “Nu suntem supărați pe maghiari și conviețuim în pace cu ei, dar e inadmisibil să uităm aceste crime făcute pe tărâmul județului Sălaj. Vreau doar să vă spun că poprul român este un popor care nu a fost niciodată înfrânt. I s-au furat teritorii, a pierdut bătălii, au murit mii de oameni, dar, spre deosebire de alte națiuni, noi, românii, nu ne-am dat niciodată pământul la străini”, a afirmat doctorul Pușcaș în discursul de la Treznea.

Dictatul de la Viena

În urma celui de-al doilea arbitraj de la Viena, cunoscut în istorie sub denumirea de “Dictatul de la Viena”, semnat la 30 august 1940, România era obligată să cedeze Ungariei 43.492 de kilometri pătrați din Transilvania, teritoriu cunoscut ca Ardealul de Nord. Acest act de cedare teritorială a fost impus României de către forțele Axei Roma-Berlin sub conducerea lui Adolf Hitler și Benito Mussolini. În acest context, România a fost afectată teritorial de deciziile internaționale. În 1940, România s-a văzut ciopârțită. Ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov, am cedat teritorial rușilor lui Stalin Basarabia și Bucovina de Nord și, din cauza deciziilor forțelor unite ale Axei, am cedat în 1940 Transilvania de Nord, opt județe fiind răpite de la Patria Mamă și alte trei au fost scindate. Articolul doi al Dictatului prevedea ca guvernele româno-ungurești să vegheze la evacuarea militarilor români din teritoriului cedat de România. În acest context, trupele ungurești au intrat în teritoriul românesc, terorizând populația.

Sălajul însângerat

La cinci zile după Dictat, pe 5 septembrie 1940, la ora 7.00 prima unitate militară ungară a trecut frontiera pe la Sighetul Marmației, ocupând până pe 8 septembrie orașele Carei, Sighet și Ocna Șugatag. În total au intrat în țară 300.000 de militari unguri. La 7 septembrie 1940 este ocupat Zalăul și Șimleu, iar la 8 septembrie au început masacrele. Nușfalău a fost primul sat afectat de cruzimea hortystă, urmat la o zi distanță de Treznea. Alte localități în care s-a murit din vina de a fi români au fost Ciumărna (8 septembrie), Ip (noaptea de 13 spre 14 spetembrie) Cerișa și Marca (15 septembrie), și altele. În total, în doar 11 zile au fost uciși cu bestialitate peste o mie de români. Unii din supraviețuitori rememorează și acum momentele de groază. “De 70 de ani văd întruna în fața ochilor baioneta ungurului și visez carne cu sânge”, ne povestește lăcrimând Veronica Juja din Treznea. Nici lui Ambrozie Perneș din Treznea nu i s-au putut șterge aminitrile. “Când ne-am întors din câmp, toată gospodăria am găsit-o arsă. Și tata era ars în pat”, își rememorează Ambrozie clipele de teroare trăite în ’40.
Până astăzi nu s-a primit un mesaj oficial prin care țara vecină, Ungaria, să-și ceară scuze pentru sângele vărsat din vina de a fi român.

Erata: Ne cerem scuze pentru datele eronate apărute în numărul de ieri al ediției tipărite, care sunt complet corectate de articolul de față.