Trendyol, cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, controlată de gigantul chinez Alibaba, deschide în România un centru de distribuție pentru piețele din sud-estul Europei într-un depozit subînchiriat de grupul CCC, al miliardarului polonez Dariusz Miłek, supranumit „Regele Pantofilor“, potrivit surselor Profit.ro.

Fondată în 2010 de Demet Mutlu, o antreprenoare vizionară care a transformat ideea în cea mai mare piață din Turcia, compania Trendyol a atras în 2018 atenţia gigantului chinez Alibaba Group, care a investit 728 de milioane de dolari pentru a deveni acţionar majoritar, deţinând acum 86,5% din acţiuni.

Trendyol a devenit primul decacorn din Turcia în 2021 și valora 16.5 miliarde de dolari. Rezultatele au fost susținute de investițiile majore atrase de General Atlantic, SoftBank Vision Fund 2 și fonduri suverane din Emiratele Arabe Unite și Qatar.

Cine deține Trendyol

Una dintre pieţele-cheie pentru Trendyol în Europa de Sud-Est este chiar România. În următorii doi ani, compania a anunţat investiţii de zeci de milioane de euro, cu obiective clare: deschiderea unui birou local, construirea unui depozit logistic în apropierea Bucureştiului şi atragerea unui portofoliu diversificat de branduri. Compania a investit până acum în România peste 10 milioane de euro. Ținta sa este că atingă un volum comercial de 350 milioane dolari până la sfârșitul anului, 2 milioane de clienți activi și peste 4 milioane de comenzi în regiune.

Succesul Trendyol nu ar fi fost posibil fără sprijinul strategic și financiar al Alibaba. Între 2018 și 2020, grupul chinez a investit mai mult de un miliard de euro în Trendyol pentru a asigura progrese semnificative în infrastructură, tehnologie și extindere.

Această relație a transformat Trendyol într-un jucător competitiv pe piața internațională, iar birourile sale din România și Germania sunt doar începutul unei prezențe europene mai puternice. Cu o strategie bine definită și resurse financiare impresionante, Trendyol își propune să cucerească piața românească și să devină un nume de referință pentru cumpărăturile online.

Prin urmare, principalul acționar al platformei, cu circa 76% din participații, este gigantul chinez Alibaba. Restul este deținut de alți investitori strategici precum japonezii de la SoftBank Group, General Atlantic, Qatar Investment Authority și fondul suveran al Abu Dhabi, ADQ.