decembrie 5, 2025

Tren sezonier pentru sălăjeni care se duc la mare

imagine-articol0_40440

 CFR Călători informează că programul estival de transport feroviar 2014 Trenurile Soarelui, care se va derula în peri-oada 14 iunie – 15 septembrie, cuprinde peste 40 de trenuri spre şi dinspre litoral şi Delta Dunării. CFR Călători introduce suplimentar în circulaţie 20 de trenuri InterRegio şi Regio, care asigură zilnic legătura directă dintre toate regiunile ţării şi staţiunile de la Ma-rea Neagră. În intervalele orare cele mai solicitate, turiştii au la dispoziţie legături frecvente între Constanţa şi staţiuni. CFR Călători Zalău a precizat că prin Sălaj va trece un singur tren sezonier cu care sălăjenii vor putea călători spre mare, care va opri în Jibou. Trenul Inter Regio 1944 IR, care pleacă de la Satu-Mare pe ruta Mangalia are legătură de la Zalău la Jibou. Inter Regio 1944 IR pleacă de la Satu-Mare la ora 13:15, opreşte la Jibou la ora 16:17 şi ajunge la Mangalia la ora 10:15. Trenul de legătură pentru acest tren pleacă de la Zalău la ora 14.31 şi ajunge la Jibou la ora 15.10, zălăuanii fiind nevoiţi să aştepte o oră până la sosirea trenului de la Satu-Mare.stop_coloana  Tariful pe ruta Satu-Mare – Mangalia, cu legătură din Zalău la Jibou, pentru o persoană, la clasa a doua, este 125,05 lei dacă achiziţionează biletul în data plecării, dar la cumpărarea unui bilet cu anticipare se aplică o reducere de la 10 la sută până la 25 la sută, în funcţie de numărul de zilele de anticipare. Studenţii, elevii şi pensionarii au 50 la sută reducere din preţul unui bilet. Alte variante pentru mare sunt: Zalău – Bucureşti, cu legătură spre Mangalia din Bucureşti; Zalău – Cluj, cu legătură spre Mangalia din Cluj.