Buna pregătire a sportivilor şimleuani, care practică artele marţiale, se vede la toate competiţiile la care iau parte. Cam aşa au stat lucrurile şi la finalul săptămanii trecute, cand sala de sport a Colegiului Naţional „Petrache Trişcu” din Craiova, a găzduit Campionatele Naţionale de karate shotokan. CS Omega şi Clubul Copiilor din Şimleu Silvaniei au participat cu şapte sportivi, mulţi dintre ei fiind la inceput de drum in activitatea de performanţă. Chiar şi aşa, karateka şimleuani au reuşit să se evidenţieze. Trei din ei au urcat pe locul III, este vorba despre Daria Crişan (minicadete – 35 kg), Aida Pop (cadete – 40 kg) şi Manuela Barbu (senioare – 60 kg). Şi Ionuţ Pap, Carla Ciobanu şi Laura Remeş au fost la inălţime, fiind la un pas de a urca şi ei pe podium, ocupand in cele din urma poziţia a IV-a.
Trei medalii de bronz pentru delegaţia şimleuană
Articole
Zalău: Copiii Centrului de zi au fost ținta ”operațiunii Christmas child”. O mână de oameni au adus zâmbete pe chipurile și în inimile lor
Luna decembrie a fost luna bucuriei și pentru copiii care frecventează Centrul de zi înființat de Primăria Municipiului Zalău și care funcționează prin Direcția de Asistențǎ Socialǎ. După orele de școală, copiii de aici au beneficiat de o serie de activități specifice sezonului, iar parteneri din Zalău și de peste hotare au pus suflet și tot ce au putut pentru a le dărui copiilor daruri și clipe memorabile. Și-au dat mâna Primăria Municipiului Zalău, vluntari din Finlanda,…
Mai mult...Radu Cristian Beleanu, noul comandant al Batalionului 691 Artilerie Antitanc
La Garnizoana Zalău a fost dislocat recent Batalionul 691 Artilerie Antitanc “General Ion Dragalina”, al cărui comandant a fost până vineri, 20 decembrie, locotonent-colonelul Romeo Dacian Buhai. În cadrul unui ceremonial oficial, comanda Batalionului a fost preluată de locotenent-colonelul Radu Cristian Beleanu. La evenimentul de predare-primire au participat comandantul Diviziei 4 Infanterie “Gemina”, general-maiorul Bogdan Cernat, prefectul Județului Sălaj, Dari Toma, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, dar și preoții Bisericii ”Sfântul Ioan Botezătorul”, de la…
Mai mult...