Până în data de 13 decembrie, la nivel judeţean polițiștii desfăşoară o acţiune ce vizează transportul de persoane, pentru verificarea respectării prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea răspândirii covid-19, dar şi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.

Acţiunea, demarată în 2 noiembrie, se desfăşoară în comun cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.

De la debutul acţiunii până în prezent au fost verificate 448 de autovehicule, iar pentru abaterile constatate au fost aplicate 81 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, trei pentru defecţiuni tehnice, 59 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, iar diferenţa pentru alte abateri de la normele rutiere.