Joi, 29 iunie, procurorii DIICOT Sălaj  au dispus reținerea a doi  inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În cauză s-a reținut că în perioada decembrie 2022 – iunie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat, droguri de  mare risc  și substanțe cu efect psihoactiv , consumatorilor de pe raza județelor Sălaj și Maramureș, în schimbul unor sume cuprinse între 100 și 200 lei.

În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate în vederea cercetărilor droguri de mare risc,  telefoane mobile și cartele telefonice, mai multe obiecte purtătoare de urme substanță cristalină,  precum și 33 de plicuri cu închizătoare de tip zip-lock nefolosite.

În urma probatoriului administrat, procurorul DIICOT a dispus, joi, măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de cele două persoane.

Vineri, 30 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Sălaj a dispus arestarea preventivă a celor doi bărbați, pentru 30 de zile.

Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sălaj.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, al jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Cluj-Napoca și cei ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Sălaj.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele bănuite beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.