decembrie 5, 2025

Trafic imposibil in centrul Zalăului pentru caţiva metri de asfalt

imagine-articol0_41580

Pentru lucrările de reparaţii la trotuarul şi partea carosabilă din zona cuprinsă între Inspectoratul Şcolar Judeţean Sălaj şi Biserica “Adormirii Maicii Domnului”, tronsonul de stradă din spatele clădirii Prefecturii a fost închis ieri circulaţiei de bună dimineaţă, până în jurul orei 15.00. Toată lumea ştie cât de importantă este artera pentru activitatea din zona centrală a Zalăului. Toată lumea în afară de autorităţile implicate în harababura de ieri. Strada cu pricina este singura care face accesul pe strada Unirii şi în zona pieţei. Şi nu puţini zălăuani au treabă, într-o dimineaţă de luni, în această zonă. Drept dovadă, în intersecţia de lângă fostul centru militar a fost ieri un mic dezastru. Mic, văzut de la înălţimea autorităţilor, mare pentru micul cetăţean cu multă treabă. Şi cetăţenul ar fi înţeles, dacă soluţia nu era atât de simplă. Cei care nu erau ocupaţi cu drăcuitul constatau că dacă strada care serveşte de parcare Prefecturii avea barierele ridicate, activitatea nu ar fi fost îngreunată într-o zonă atât de mare şi de importantă din centrul Zalăului. Dacă zălăuanii văd lucrurile simplu, iar unul comenta cu uimire şi cu ciudă pe site-ul nostru la adresa autorităţilor “…măi daţi drumul la circulaţie prin faţa Prefecturii….sau nu vă duce capul…”, pentru cei vizaţi a fost prea complicat.
Întrebat despre ambuteiajele din trafic şi de ce Primăria nu a ales să deschidă acea porţiune de drum, Paul Maghiu, purtătorul de cuvânt al firmei Citadin, care se ocupă de lucrări, a declarat: “Noi am făcut demersuri la stop_coloana Poliţie pentru a se bloca strada ca să se poată realiza lucrările pe acel segment, e normal să existe disconfort. Aşa e şi acasă când îmbunătăţeşti ceva, prima dată trebuie să suporţi puţin disconfort şi apoi să te bucuri de îmbunătăţiri. Noi am făcut sesizări că vom demara lucrări pe zona respectivă, iar de blocarea şi dirijarea circulaţiei s-a făcut responsabilă Poliţia Rutieră”. Am contactat şi Poliţia. Maria Cristea, purtătorul de cuvânt al lnspectoratului de Poliţie Sălaj, ne-a declarat că IPJ a luat la cunoştinţă directiva primită de la Primărie şi a blocat segmentul de drum pe care Primăria îl solicita. Aflăm de la IPJ şi că strada din faţa Prefecturii aparţine de fapt Prefecturii Sălaj. Prefectura confirmă, dar spune că a aflat de închiderea acelui segment de drum abia ieri dimineaţă din cotidianul Graiul Sălajului şi că până la ora 15.00 nu au primit nicio solicitare pentru deschiderea acelui tronson de stradă publicului larg.
Şi cu asta basta, Primărie, Poliţie şi Prefectură i-au lăsat ieri pe zălăuani să se chinuie prin trafic pentru o bucăţică de nici 50 de metri de asfalt care a trebuit să rămână închisă circulaţiei.