decembrie 8, 2025

Tradițiile de Crăciun din Țara Silvaniei, readuse în mijlocul tinerilor la Biblioteca Județeană Sălaj

8

Tradițiile de Crăciun din Țara Silvaniei au prins din nou viață luni, 8 decembrie 2025, la Secția Tineri & Adulți a Bibliotecii Județene Sălaj, unde a avut loc cea de-a treia ediție a evenimentului „Obiceiuri și tradiții de Crăciun din Țara Silvaniei”. La întâlnire au participat elevi ai Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, oaspeți din comuna Bălan și Ana Damșa, bibliotecar la Bălan, care au adus în fața tinerilor povești, colinde și obiceiuri păstrate cu grijă în satele silvane.

Evenimentul este organizat în colaborare cu Biblioteca Comunală Bălan, Primăria Bălan și Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău. Managerul Bibliotecii Județene Sălaj, Mariana Marian, a vorbit despre continuitatea și menirea acestui demers cultural: „Este al treilea an când organizăm acest eveniment. În primul an Meseșeni de jos, cu doamna bibliotecară de acolo şi anul trecut Mirşd. Ce ne dorim noi cu această întâlnire este să punem în valoare tradițiile pe care poate unii dintre noi le-am uitat, poate unii nici nu știm despre ele, poate ați apucat să vorbiți cu bunicii voștri sau cu părinţii voștri despre ceea ce se întâmpla în urmă cu 30, 40, poate chiar 50 de ani în satele noastre și, în același timp, pentru că voi ați venit pregătiți cu colindele voastre, o să vă ascultăm și pe voi. Sunt convinsă că astăzi o să mergem mult mai încărcați și sufletește, și cu amintiri, și cu sentimente.”

Ana Damșa le-a vorbit elevilor despre obiceiuri legate de perioada sărbătorilor de iarnă, între 24 decembrie și 7 ianuarie, explicând că în Bălan, Chechiș și împrejurimi se păstrează încă tradiții precum umblatul cu steaua, colindatul fetelor, viflaimul – prezent doar în Bălan –, turca, craii, tărostitul colacului din Chechiș, Plugușorul și Sorcova de Anul Nou, strigatul din deal sau „vili-vili”, dar și chiraleisa de Bobotează, un obicei întâlnit doar în satul Chedrea.

Un moment aparte l-a reprezentat prezentarea mersului cu steaua, un obicei practicat odinioară doar de băieți și care deschidea șirul colindelor de Crăciun. Pentru a le arăta tinerilor frumusețea tradițiilor, a fost prezentat și un colind vechi: „Hai cu toții să suim la cetate în Viflaim, la peștera din câmpie unde-i mare bucurie, un decor de îngeri cântă, lăudând pe Maica Sfântă”. Colindătorii încheiau întotdeauna cu o mulțumire în versuri: „Păsărica câmpului șade-n cornul plugului, tot cântă și ciripește și la gazde mulțumește. Amin.” În trecut, copiii erau răsplătiți cu colăcei, mere și nuci.

Timp de două ore, biblioteca s-a transformat într-o adevărată șezătoare de iarnă, unde poveștile și colindele au adus aproape spiritul Crăciunului de altădată. Întâlnirea a arătat încă o dată că tradițiile sălăjene rămân vii, mai ales atunci când sunt împărtășite cu tinerii comunității.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *