Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj cheltuie pentru recalificarea unui somer intre 229 si 329 de lei in acest an, potrivit directorului AJOFM Salaj Romeo Sarca. Anul acesta, in luna iunie, au fost demarate sapte cursuri de calificare si recalificare destinate somerilor pentru meseriile de agent de paza si ordine, lucrator finisor in constructii, lucrator in comert, bucatar si operator calculator. Suma alocata acestor cursuri este de peste 53.000 de lei. Numarul persoanelor care s-au inscris este de 182, din cei peste 8500 de someri aflati in evidentele AJOFM Salaj.
In Zalau, 27 de persoane au optat pentru cursul de agent de paza si ordine, 28 au ales calificarea de bucatar, 23 pentru lucrator finisor in constructii, 28 de someri au ales sa se recalifice ca lucrator in comert, iar 28 au optat pentru operator calculator. Somerii din Jibou au ales meseria de lucrator finisor in constructii, 25 de persoane, si cea de lucrator in comert, 23 de persoane.
Anul trecut, sub 50 la suta dintre absolventii unor cursuri similare s-au angajat. Din cei 353 de cursanti in 2009 au absolvit un numar de 334 de persoane, din care au reusit sa-si gaseasca loc de munca doar 109.