imagine-articol0_52437

 

 

 

Aflat la cea de a XXIII-a editie, evenimentul „Topul Firmelor”, cu prezentarea clasamentului pe anul 2015, a adus ieri in sala „Avram Iancu” a Primariei din Zalau in jur de o suta de intreprinzatori salajeni, oameni de afaceri, manageri de societati comerciale. 

Manifestarea, ca in fiecare an, a fost organizata de Camera de Comert si Industrie a Judetului Salaj. La eveniment si-a facut prezenta si prefectul judetului Salaj, Marin Nitu, care in scurta sa cuvantare a aratat ca „in judet sunt inca multe de facut pentru a se dezvolta sectorul privat”, dar si ca „judetul merge pe un drum bun in acest sens”; si i-a felicitat pe intreprinzatorii care au reusit sa indeplineasca conditiile pentru a intra in top.
Potrivit lui Florin Ignat, presedintele Camerei de Comert si Industrie a Judetului Salaj, din cele 5.170 de firme cate are judetul, au indeplinit conditiile de admitere in clasament 1.692 de firme. La aceasta editie au fost premiate doar firmele care s-au situat pe locul intai in domeniul lor de activitate. Topul judetean al firmelor este structurat pe domenii de activitate; cercetare si dezvoltare, industrie, agricultura, silvicultura, pescuit, constructii, servicii, comert, turism. stop_coloana
Dupa ce a fost prezentata dinamica economiei salajene, cu principalii indicatori economici si situatia comparativa dintre 2015 si 2014, in partea a doua a evenimentului au fost inmanate diplome cu felicitarile de rigoare firmelor situate pe locul I.
Dupa clasa de marime, au intrat in top microintreprinderi, intreprinderi mici, intreprinderi mijlocii, intreprinderi mari si intreprinderi foarte mari, cu peste 1.000 de salariati. Nu puteau sa nu se afle in top colosii industriei salajene, precum Silcotub SA, Michelin SA, Hanna Instruments SRL, Euro Activ SRL etc.
In incheiere, Florian Ignat le-a urat tuturor agentilor economici premiati mult succes in viitor si cat mai mult profit in afaceri si i-a indemnat sa atace cu mai mult curaj fondurile europene.