decembrie 5, 2025

Top 5 – Politicieni sălăjeni cu probleme in justiție

imagine-articol0_45951

De ceva timp se vorbește mult despre politicieni corupți. Și chiar au apărut mai mulți ca niciodată, fie că sunt acuzați de ANI, fie că sunt anchetați de DNA sau de alte instituții abilitate. Am făcut un top al politicienilor sălăjeni care au probleme cu legea, din care reiese că unii sunt mai mult afaceriști și oportuniști decât politicieni. E bine să știm ce votăm la alegerile generale care vor fi peste un an.

Sandu Bercean a fost arestat pentru afaceri necurate
Ne-a fost greu să departajăm politicienii care au probleme cu justiția. Am concluzionat că primul loc în top îl va ocupa Sandu Bercean, ex-primarul comunei Meseșenii de Jos. Aflat în al treilea mandat de primar și fiind în funcția de secretar executiv al PSD Sălaj, dar și vicepreședinte al Asociației Comunelor din România și președintele sălăjean al acestei asociații, Bercean a fost condamnat și a fost închis în aprilie 2014 timp de două luni, până în iulie 2014. Înalta Curte de Casație și Justiție l-a găsit vinovat pe Bercean de conflict de interese și fals intelectual, după ce a rejudecat cauza în care primarul fusese condamnat de Curtea de Apel Cluj la patru luni de închisoare cu suspendare.
Procurorii au susținut că primarul din Meseșenii de Jos a achiziționat în perioada 2007 – 2012 mărfuri de la o firmă la care soția sa, Maria Bercean, avea calitatea de asociat, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru aceasta din urmă de peste 145.000 de lei. De asemenea, primarul a fost invinuit că, în perioada 2011 – 2012, a achiziționat mărfuri de la o firmă care îl avea asociat unic pe fiul său, Alexandru Bercean, cu scopul de a realiza un folos material indirect pentru acesta din urmă, în valoare de circa 15.000 de lei. Achizițiile erau destinate Centrului de Zi aflat în subordinea Primăriei Meseșenii de Jos. Totodată, rechizitoriul arată că Sandu Bercean și-a angajat fiica, Lorena Filip, în funcția de consilier personal în anul 2009. Cele trei situații i-au atras primarului condamnări pentru infracțiunea de conflict de interese.

Consilierul județean Marius Șandru este acuzat de evaziune cu un prejudiciu de peste 900.000 de lei
Pe al doilea loc în top se află consilierul județean Marius Șandru, care este acuzat de procurori că a prejudiciat statul cu nici mai mult nici mai puțin de 900.000 de lei. Fostul prim-vice PPDD-ist, Marius șandru, este acuzat de procurori de faptul că în vremea păcătoasă 2012 – 2013, în calitate de administrator al SC TCM Constructții & Instalații SRL Târgu Mureș și SC Eco Aqua Logistics SRL Cluj Napoca, a dispus înregistrarea în contabilitate de facturi fictive având ca obiect utilaje folosite în domeniul construcțiilor și prestări servicii în acest domeniu de activitate, facturi pe care la rubrica furnizori figurează firma lui Czaholi, SC Vegal Construct, și SC Agrotev Zid SRL. Scopul era același, adică sustragerea de la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului, producându-se astfel un prejudiciu la buget de 955.920 de lei. Asta făce Marius șandru în timp ce este și membru în Consiliul Județean Sălaj; cel puțin așa reiese din rechizitoriu. Parțial, prejudiciul a fost recuperat. Alături de Marius Șandru, în dosar mai sunt cercetați și alți evazioniști sălăjeni care au prejudiciat statul cu bani grei, despre care ziarul nostru a relatat în ediția din 9 aprilie.

Primarul destituit al Jiboului, Eugen Bălănean, făcea afaceri necurate prin Consiliul Local Jibou
În topul nostru este și Eugen Bălănean, fostul primar al orașului Jibou, care la doar câteva zile de la demiterea din funcție prin ordinul prefectului Ionel CIunt a fost reținut pentru 24 de ore în arestul IPJ Sălaj cu cinci capete de acuzare. Dosarul însă s-a tot judecat, Bălănean a scăpat de arest, a fost apoi arestat la domiciliu, apoi pus sub control judiciar. În condițiile în care Bălănean mai are o condamnare mai veche, definitivă, la un an de închisoare cu suspendare.
Procurorii au dispus în noul dosar începerea urmăririi penale pentru savârșirea a trei infracțiuni de abuz în serviciu asimilat faptelor de coruptie, o infractiune de conflict de interese și o infractiune de purtare abuzivă. Cele cinci infracțiuni pentru care Eugen Bălănean este urmărit sunt descrise în comunicatul făcut public de Parchetul de pe lânga Tribunalul Sălaj. “În cursul anului 2009, suspectul a declarat la Registrul agricol că este proprietarul unei suprafețe de 28 de hectare de teren situată în localitatea Cuceu, ulterior constituind un punct de lucru pe acest teren la care societatea comercială al cărui asociat este exploatează nisip. Mai apoi a solicitat unei alte societăți comerciale întocmirea documentelor de întabulare a unor terenuri, pe numele unei persoane fizice, de la care terenul a fost achiziționat ulterior de aceeași societate comercială, respectiv cea la care este asociat. Contravaloarea documentațiilor a fost achitată de primărie. Documentația de întabulare pentru cele 28 ha a fost întocmită, stop_coloana la îndrumarea suspectului, pe un alt amplasament decât cel înscris în titlul de proprietate. În scopul înființării unui drum de legatură cu cariera a inițiat un proiect de hotarâre pe care l-a susținut în Consiliul local, fiind aprobată trecerea unui drum din domeniul privat în domeniul public, deși în locul respectiv nu a existat vreodată drum vicinal. În ședinta de consiliu din data de 24.06.2014 suspectul a adresat cuvinte jignitoare și amenințătoare unui consilier local care i-a solicitat explicații în legătură cu locul de exploatare a nisipului”, precizează comunicatul Parchetului.
Și uite așa și-a găsit sfârșitul politic unul dintre greii PSD Sălaj, care deținea monopolul politic în zona Jibou.

ANI s-a luat de primarul din Crasna
Pop Emeric, primarul comunei Crasna, este al șaselea edil din Sălaj acuzat de Agenția Națională de Integritate de încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă. Inspectorii ANI spun că “în perioada exercitării mandatului de primar a emis acte administrative, a încheiat acte juridice și a emis dispoziții care au produs un folos material atât pentru sine, cât și pentru soția și fiul său, încălcând astfel dispozițiile art.76. alin 1 din Legea nr.161/2003”. “Concret, nu nu am primit nici o înștiințare de de la ANI, am aflat doar din presă de raportul ANI privind confictul de interese. După ce o să primesc înștiințarea, o să atac raportul în instață”, ne-a declarat vineri Pop Emeric. În ceea ce privește acuzațiie care i se aduc, primarul comunei Crasna a explicat că este vorba da angajarea soției sale, Pop Viorica, și angajarea fiului său, Pop Roland Tibor. “Angajarea soției mele la Centrul de îngrijire și asistență a persoanelor vârstnice a fost făcută de fosta directoarea centrului, But Floare. După ce But Floare s-a pensionat, soția a preluat funcția de director. Era singura persoană ca pregătire și experiență care putea prelua acest post de conducere. Mai târziu și-a dat demisia tocmai pentru a nu crea impresia că postul a fost ocupat datorită funcției soțului său”, precizează Pop Emeric, citat într-un material apărut în Graiul Sălajului din data de 22 iunie. Referitor la angajarea fiului său pe postul de consilier personal, primarul argumentează: “Legea adminstrației publice îmi dădea dreptul să-mi angajez consilier personal, Crasna fiind unitate administrativ teritorială cu peste 6.000 de locuitori. L-am angajat pe Szonny Lajos, fostul primar al comunei, om cu experiență în administrație. Între timp, a apărut o lege care prevedea că cei care au o pensie peste 1.750 de lei nu pot avea cumul de funcții și a renunțat la funcția de consilier personal al primarului. Cum eram în plină derulare a proiectelor europene, aveam nevoie de constructori. În organigrama primăriei nu exista un asemena post. Atunci l-am angajat pe fiul meu, care terminase Facultatea de Construcții la Oradea, pe post de consilier personal cu un salariu de 850 de lei. Apoi, când a început ANI să se dea la primării, l-am dat afară. Nu i-am dat salariu mai mare, nu i-am făcut favoruri, ce a fost rău în asta? Legea ANI nr. 161/2003 se bate cap în cap cu Legea Administrației Publice nr.214/ 2001. Asta este”, spunea Pop Emeric la acea vreme.

Primarul din Chieșd, Ioan Cătană, este cercetat pentru conflict de interese
Ioan Cătană, primarul PSD-ist al comunei Chieșd, a fost acuzat la începutul lunii martie de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj de trei fapte de corupție și conflict de interese. La începutul lunii aprilie, procurorii au renunțat la două capete de acuzare după cum ne informa la acel moment Pompilia Stana, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, inculpatul Ioan Cătană, în calitate de primar al Comunei Chieșd, a emis Dispoziția nr. 331/06.10.2010, prin care a încadrat-o, începând cu data de 11.10.2010, pe fica sa Anca Diana Cătană, în funcția de execuție de muncitor calificat 1, gradația 1, la Serviciul salubrizare din cadrul Primăriei Chieșd, dar si Dispozitia nr. 103/25.03.2010, prin care Mihaela Maria Mitruț, cealaltă fiică a sa a fost încadrată în cadrul instituției pe care o conducea, în funcția publică de execuție de referent cu grad profesional superior, treapta III de salarizare, gradația 3.