Toamna se numara grijile

A venit toamna. Asa e de cand lumea. Dar toa-mna se aduna grijile. Daca va fi vreme buna, daca vor fi suficienti bani pentru infiintarea noilor culturi, daca va mai creste pretul cerealelor, daca vom avea unde depozita…Si daca toate acestea nu vor fi de ajuns, se gasesc cei cu deciziile in agricultura sa mai scoata de prin sertare niste legi si ordine. Suficient cat sa-i incurce de tot socotelile taranului roman, a carui toamna e si asa destul de trista. Dar a venit toamna, cu tolba plina de bunatati pentru unii, cu sacul gol pentru altii. In timp ce gurile rele susotesc pe la colturi de tarla ca guvernantii nostri pregatesc facilitati (asa cum le-a recomandat Comisia Europeana) pentru cei ce vor sa ne cumpere tara la kilogram. Daca ar sti ei cati straini de pamant romanesc incaseaza subventii, cu toate ca au lasat terenurile parloaga… Cu sacul mai gol vine si subventia pe cap de animal, care scade in acest an, fara a fi apucat macar sa se apropie, ca valoare, de suratele ei europene si in ritmul in care se misca PNDR-ul romanesc, riscam sa pierdem un an de implementare si sa ramanem, din nou, de caruta Europei, tot cu lectia neinvatata. Ori daca nu vin noile masuri si nu se da drumul finantarilor se blocheaza aproape cu totul investitiile. Cu sacul fara fund, ca sa incapa cat mai mult, vin pentru agricultorul roman impozitarea, taxele de tot felul, pretentiile exagerate ale unor servicii, adeseori de foarte proasta calitate. In agricultura noasta se vorbeste din ce in ce mai mult si se decide din ce in ce mai putin. Minti luminate pare ca mai avem doar atunci cand vine vorba de propriul interes. A venit toamna. Oare de cate toamne ar mai fi nevoie ca sa ne prinda si pe noi bunastarea cu picioarele pe pamant?