Tinerii liberali din organizatia Zalau si-au ales ieri presedintele, in cadrul alegerilor pentru Biroul Politic Municipal (BPM) al TNL Zalau. Paul Leca, noul presedinte ales, il inlocuieste pe Raul Dragos, trecut la seniori. Leca a absolvit Facultatea de Drept din Cluj-Napoca si are un masterat la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. Printre invitatii de onoare la alegerile BPM al TNL s-a aflat si Radu Nistorescu, vicepresedintele PNL Salaj, si Razvan Silaghi, presedintele TNL Salaj.
Alaturi de Paul Leca au mai fost alesi alti 10 membri in Biroului Politic Municipal. Vicepresedintii organizatiei municipale de tineret sunt Calin Marincas, cetatean de onoare al Zalaului si multiplu campion mondial, european si national la karate, Traian Opris, de profesie jurist, Cristian Pop, consilier bancar, si Pocola Andrei.
Paul Leca a declarat ca incepand din luna februarie, de cand a preluat conducerea interimara a TNL Zalau, a incercat sa revitatileze organizatia. „Suntem constienti de responsabilitatea pe care ne-am asumat-o. Anul 2014 va insemna adevarata proba pentru eficienta organizatiei TNL Zalau si a PNL Salaj, in general. De aceea, ne propunem sa continuam cooptarea de noi membri si reactivarea celor mai vechi, pentru ca la alegerile europarlamentare si mai ales la cele prezidentiale scorul PNL si al candidatilor nostri sa fie cat mai bun. Ne dorim ca in anul ce urmeaza, indiferent de conjuncturile si jocurile politice de la nivel national, sa revalorizam motto-ul politic care ne reprezinta pe noi, liberalii: „Prin noi insine!”. Sunt convins ca prin responsabilitate, disciplina si consecventa, prin noi insine putem deveni o voce mai puternica in Parlamentul European si putem da si primul presedinte liberal al Romaniei”, a declarat noul presedinte al TNL Zalau.