Cele mai cautate specializari din liceele din judet sunt cele teoretice, in timp ce la clasele de meserii raman zeci de locuri neocupate.
Elevii salajeni vor sa devina cu totii, cand vor fi mari,… studenti. Este una dintre concluziile Raportului privind starea invata-mantului din judet in anul scolar 2008-2009, prezentat ieri de Inspectoratul Scolar la intalnirea cu directorii unitatilor de invatamant din judet. Concluzia a fost trasa pe baza analizei specializarilor pentru care au optat in acest an candidatii la admiterea in liceu, in topul 12 al celor mai solicitate clase (in ordinea ultimei medii de admitere) figurand specializari aproape in exclusivitate teoretice. Astfel, cea mai solicitata clasa a fost in acest an cea de economic de la Colegiul National „Simion Barnutiu” din Simleu, unde ultima medie cu care s-a putut intra a fost 9,26. Urmeaza clasa de Matematica-Informatica-Bilingv engleza de la Colegiul National „Silvania” Zalau, cu 9,14 – ultima medie, si clasa de Stiinte ale Naturii, de la acelasi colegiu, cu ultima medie de intrare 9,00.
Ca elevii nu vor o meserie o demonstreaza si faptul ca specializarile care pregatesc muncitori n-au nici o trecere, motiv pentru care dupa prima etapa de admitere aici au ramas clase intregi neocupate. Asa este cazul specializarii Agricultura, de la Grupul Scolar „Ioan Ossian” Simleu Silvaniei, unde au ramas 33 de locuri, sau a celei de Mecanica, unde au ramas neocupate 25 de locuri la Grupul Scolar Industrial, respectiv 20 la Grupul Scolar Surduc. Nici Industria textila si pielaria nu este mai atractiva pentru tinerii salajeni, zeci de locuri ramanand fara ocupanti in liceele care au oferit aceasta specializare.
Economicul revine in forta
Din statistica prezentata de Inspectoratul Scolar rezulta si o revenire in topul preferintelor elevilor a specializarii economice, de trei ori prezenta in primele 12 specializari – locul 1, clasa de la CNSB Simleu, locul 10 – clasa de la Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu” Simleu si locul 11 – clasa de la Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian” Zalau.