Trei tineri din Zalau au fost retinuti vineri si sambata pentru trafic si consum de droguri. Tribunalul a dispus deja sambata arestarea preventiva pe o durata de 29 de zile a doi dintre ei.
Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism – Biroul Teritorial Salaj a descins vineri in cartierul Stadion pentru a-i lua pe sus pe tinerii suspecti ca se ocupau cu trafic de droguri. Dupa ce au acumulat informatii suficiente despre traficanti si consumatori, lucratorii DIICOT au perchezitionat la 1 noiembrie locuinta situata deasupra magazinului Unicarm a invinuitului identificat dupa initialele C.C.R., tanar absolvent de liceu. Aici au gasit canabis si un cantar de precizie folosit de inculpati la portionarea drogurilor pe care le puneau in vanzare. In apartament a fost identificat si inculpatul identificat drept B.A.D. A urmat o a doua perchezitie la locuinta si in autoturismul inculpatului identificat dupa initialele Z.D.A., unde s-a gasit de asemenea canabis si un dispozitiv de maruntit utilizat la prepararea drogului. Ca urmare a actiunilor DIICOT, in cazul tinerilor B.A.D. si Z.D.A s-a dispus arestarea preventiva.
Au castigat prea putin din agricultura in Spania si s-au gandit la afaceri cu droguri la Zalau
Povestea careia cei de la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj, sub conducerea procurorului sef Dan Budusan, din cadrul DIICOT Salaj i-au dat de capat suna cam asa. La inceputul lunii septembrie a acestui an B.A.D. si Z.D.A au plecat in Spania la munci agricole, in nadejdea ca vor castiga ceva bani. Bani multi n-au castigat, doar 200-300 de euro. Au inceput in schimb sa consume canabis sub forma de tigari fabricate artizanal. In data de 22 octombrie, cei doi lucratori agricoli de pe tarlalele Spaniei au cumparat de la un cetatean spaniol aproximativ 250 de grame de canabis la pretul de 375 de euro, respectiv 1,5 euro pe gram. Procurorul sef Budusan afirma ca, in urma analizelor de laborator, s-a constatat ca era un canabis de calitate. B.A.D. a cumparat 150 de grame de canabis, iar Z.D.A. a achizitionat cantitatea de 100 de grame de canabis. Cum dupa muncile agricole cei doi mare hazna nu au avut, i-a dus mintea sa isi rotunjeasca venitul cu comercializarea canabisului. Cum spuneam, in Spania gramul de cannabis era de 1,5 euro, iar in Zalau gramul a fost vandut cu 40-60 de lei. De fapt, Z.D.A. consuma canabis inca din 2006, cu ocazia primelor deplasari in Spania, la munci agricole. Ideea de a face un business din asta se pare ca nu i-a venit de ieri, de azi.
Cannabisul a ajuns si la minori
In data de 27 octombrie, cei doi inculpati au intrat in tara pe la punctul de trecere a frontierei Bors. In masina aveau cele 250 de grame de canabis, ascuns in borcane, care, la randul lor, erau ascunse in diferite bagaje care le apartineau. Dupa intrarea pe teritoriul Romaniei, in drum spre Zalau, cei doi nu s-au mai putut rabda si au inceput sa consume primele tigari cu canabis, confectionate artizanal. Ajunsi in Zalau B.A.D si D.Z.A. au contactat diferiti consumatori pentru valorificarea separata a cantitatilor mentionate mai sus. Din 28 octombrie si pana la 1 noiembrie, cei doi inculpati au valorificat o parte din canabisul achizitionat din Spania la mai multi tineri din orasul de la poale de Meses, pana in prezent fiind identificati un numar de sase astfel de consumatori, printre care o fata si un baiat de 16 ani. Minori, deci. De asemenea, in perioada mentionata, un anume C.C.R a pus la dispozitia lui B.A.D garsoniera in care locuia, deasupra magazinului Unicarm din cartierul Stadion, pentru activitati de confectionarea si consumul tigarilor ce contineau canabis. Mama lui C.C.R. este plecata la munca in Italia, asa ca apartamentul era …disponibil si numai bun.
Au „imprastiat” drogurile in cantitati mici
Sub indrumarea procurorului sef al DIICOT Salaj, Dan Budusan, lucratorii serviciilor speciale au efectuat vineri perchezitii la locuinta invinuitului C.C.R., unde a fost descoperita cantitatea de apoximativ 10 grame de canabis achizitionat din Spania, precum si un cantar de mare precizie folosit pentru dozarea cantitatii. Cu aceasta ocazie s-a stabilit faptul ca restul cantitatii a fost valorificata de catre B.A.D si C.C.R unor tineri din Zalau. Mai apoi a fost identificat pe raza municipiului si Z.D.A, iar dupa efectuarea perchezitiei domiciliare la locuinta acestuia a fost descoperita cantitatea de 5 grame de cannabis, iar in autotu-rismul acestuia s-a gasit un dispozitiv de maruntit ce continea urme de canabis. In municipiul Cluj-Napoca a fost identificat C.S., care depozita la locuinta acestuia cantitatea de aproxi-mativ 60 de grame de cannabis ce apartinea lui Z.D.A.
Pana la 15 ani de inchisoare
In baza mandatelor de aducere emise pe numele suspectilor C.C.R, B.A.D. si Z.D.A, lucratorii Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate Salaj i-au prezentat pe cei trei la sediul DIICOT-Biroul Teritorial Salaj. Procurorul de caz a procedat la audierea invinuitilor pri-vind savarsirea infractiunilor de trafic de droguri de risc si consum de droguri de risc. Procurorul a emis o ordonanta de retinere pentru 24 de ore pe numele inculpatilor B.A.D. si Z.D.A, fiind prezentati instantei de judecata cu propunerea de arestare preventiva pe o durata de 29 de zile. In data de 2 noiembrie Tribunalul Salaj a dispus arestarea preventiva a inculpatilor B.A.D. si Z.D.A pe o durata de 29 de zile, pentru savarsirea infractiunilor prezentate anterior. Pedeapsa prevazuta de lege pentru astfel de infractiuni este de la 3 la 15 ani de inchisoare.
E veche poveste drogurilor in cartierele Stadion si Bradet. De un an de zile si mai bine, mai multi tineri, baieti si fete, unii chiar minori, fumau marijuana intr-o garsoniera de deasupra „Unicarmului”, in toaleta de la „7 seri”, ori in parcul din spatele bisericii „Sfantul Stefan”. Spun asta ca locuitor al cartierului Bradet, care ma intalneam aproape zilnic cu cei care consumau droguri, tineri intre 15 si 25 de ani. Or fi stiut lucratorii Serviciului de Comba-tere a Criminalitatii Organizate Salaj ce or fi stiut, ca zilele trecute le-au venit de hac.