Tineretul de la HC Zalău, cu un picior în turneul final al Campionatului Național

La finalul săptămânii trecute s-a desfășurat, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”, al treilea turneu de sală dintre turul și returul Campionatului Național. Echipa condusă de Raluca Ionașcu și Goran Kurteș a câștigat ambele meciuri disputate, impunându-se sâmbătă cu scorul de 33 – 22 în fața celor de la CSM Iași 2020, iar duminică, cu 28 – 27 împotriva celor de la Corona Brașov.
Partida cu Iașiul a fost la discreția Zalăului, care a condus din primul până în ultimul minut, intrând la cabine cu avantaj de nouă goluri, 19 – 10. Alexia-Ioana Gherghe a fost cea mai bună marcatoare a Zalăului, cu 11 reușite, urmată de Bianca-Maria Vintilă, cu șapte goluri și Denisa Andreea Vălcan, cu șase goluri. Cele mai multe goluri de la oaspete le-a marcat Bianca-Elena Prisecaru – șapte.
Disputa cu brașovencele a fost mai echilibrată, iar în prima parte s-a aflat la conducere și formația vizitatoare. La pauză, scorul era 15 – 14 în favoarea Coronei Brașov. Iar după pauză, Zalăul a preluat conducerea, având chiar și trei goluri avansa în unele momente.
După cele trei turnee de sală, în care a înregistrat cinci victorii și două eșecuri, HC Zalău ocupă locul patru în grupă, cu 27 de puncte, având un avans 11 puncte față de ocupanta locului cinci, CSM Iași, care are 16 puncte.
Chiar dacă mai este de disputat un retur de campionat, mai poate pierde doar printr-o minune calificarea în turneul final al Campionatului Național, acolo unde se vor duela echipele clasate pe primele patru locuri din cele două serii.
Pe primul loc în Seria A, unde evoluează și Zalăul, se află Minaur Baia Mare, urmată de Corona Brașov și Gloria Bistrița-Năsăud. În seria B, pe primele patru locuri se află: HC Dunărea Brăila, SCM Râmnicu Vâlcea, CSM București și Rapid București.
Returul se va încheia în 17 aprilie, iar turneul final este programat în perioada 24 – 26 aprilie.