martie 29, 2026

Tinerele talente ale Sălajului, premiate la Festivalul „Mândru Cântec Sălăjean”

duminica

Sala „Porolissum” a Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj a fost, zilele trecute, gazda uneia dintre cele mai îndrăgite manifestări dedicate folclorului autentic. În 27 și 29 martie 2026, instituția, cu sprijinul Clubului Rotary Zalău, a organizat cea de-a XVII-a ediție a Festivalului-concurs județean „Mândru Cântec Sălăjean”, un eveniment care a adus în prim-plan tineri interpreți talentați și frumusețea tradițiilor locale.

Concursul a avut ca scop descoperirea și promovarea noilor generații de artiști, punerea în valoare a cântecului popular autentic și evidențierea costumului tradițional specific zonelor folclorice din județ. Festivalul a debutat vineri, 27 martie, cu secțiunile dedicate celor mai mici participanți, preșcolari și elevi din ciclul primar.

La secțiunea preșcolari și grupe pregătitoare, premiul I a fost obținut de Culcear Cezara din Zalău, urmată de Gorgan Maya-Anastasia, tot din Zalău, care a primit premiul al II-lea, și de Groza Sara-Maria, laureată cu premiul al III-lea. Cu mențiuni au fost răsplătite Ariana Rus din Bocșa și Iasmina-Giorgiana Ionuțaș din Crișeni.

La categoria elevilor din clasele I–IV, Vlaicu Luca-Dan din Zalău a obținut premiul I, Dîngă Daria-Maria din Jibou s-a clasat pe locul al II-lea, iar premiul al III-lea a fost câștigat de Hendea Vivien din Badon. Mențiunile au fost acordate lui Bălănean Patrick-Dragoș din Surduc, Gale Maria din Zalău, Marian Dalia din Gâlgău Almașului și Bertean Filip din Zalău. Premiile speciale ale juriului au ajuns la Raisa-Rozalia Bărnuțiu din Bocșa și Sara Maxim din Zalău.

Duminică, 29 martie, scena a fost dedicată elevilor mai mari, soliști vocali și instrumentiști din ciclul gimnazial și liceal. La secțiunea soliști vocali clasele V–VIII, premiul I a fost câștigat de Bălănean Irina din Hereclean, urmată de Ghiulai Selena din Cizer, premiul al II-lea, și Maxim Alessia din Sîg, premiul al III-lea. Mențiunile au fost obținute de Deac Geanina-Oana din Sălățig, Mureșan Andrea-Elena din Zalău și Criste Ștefan-Bogdan, de asemenea din Zalău.

La categoria soliști vocali clasele IX–XII, Vid Larisa-Denisa din Gâlgău Almașului a obținut premiul I, Tronaru Daria din Cehei a primit premiul al II-lea, iar Barbur Darius-Marian din Zalău s-a clasat pe locul al III-lea. Mențiunile au primit Larisa Crișan din Zalău, Alicia-Dumitrița Rad-Chiș din Șimleu Silvaniei și Mirabela-Maria Bărnuțiu din Bocșa.

La secțiunea soliști instrumentiști clasele V–VIII, premiul I a fost adjudecat de Nemeș Antoniu-Marius din Zalău, urmat de Baidoc Șerban Rareș Matei din Meseșenii de Sus, premiul al II-lea, și Ciurte Robert-Cornel din Jibou, premiul al III-lea. Mențiunile au fost obținute de Antonia-Iuliana Rus din Racâș și Vlad-Ioan Rogozan din Jibou.

La categoria soliști instrumentiști clasele IX–XII, Șerban Paul-Răzvan din Bocșa a câștigat premiul I, Bodea Rareș din Valcău de Sus a obținut premiul al II-lea, iar Șanta Casian-Antonio din Șumal a primit premiul al III-lea. Mențiunea a fost acordată lui Bulzan Darian-Gabriel din Drighiu.

Momentul culminant al festivalului a fost acordarea Trofeului „Mândru Cântec Sălăjean”, pentru cel mai bun concurent al festivalului – premiu acordat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și Clubul Rotary Zalău. Distincția a ajuns la Lorena Ciupe din Zalău, care a impresionat juriul prin talent și autenticitate.

Ediția din acest an a confirmat, încă o dată, vitalitatea folclorului sălăjean și pasiunea noii generații pentru tradițiile locale, transformând festivalul într-o veritabilă sărbătoare a cântecului popular.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *