La 29 august, Sfânta noastră Biserică face pomenirea tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul. Exemplul vieţii şi al martiriului său constituie, pentru noi, un izvor nesecat de energii morale din care se adapă sufletul creştin în năzuinţa lui spre desăvârşire şi curăţenie spirituală. Sunt multe lucruri minunate şi impresionante în viaţa celui despre care Mântuitorul a rostit: “Nu s-a ridicat între cei născuţi din femei unul mai mare decât Ioan Botezătorul”(Matei 11,11). Dar nimic nu este mai impresionant în viaţa acestui mare prooroc decât curajul pe care l-a dovedit atunci când a mustrat şi condamnat fără cruţare păcatul nelegiuit al regelui Irod Tetrarhul. Acest rege a contractat o legătură scandaloasă, luând de soţie pe cumnata sa, soţia lui Filip, fratele său. Nimeni din ţară nu cuteza să ridice glasul spre a osândi fărădelegea regelui, unii din teamă că-şi pot pierde privilegiile, alţii chiar viaţa. Astfel, deşi toţi tăceau, Sfântul Ioan s-a revoltat, un asemenea stil de viaţă împărătească nu putea scăpa din obiectivul celui ce nu era “trestie clătinată de vânt”. Fără teama morţii şi fără să-şi plece capul în faţa fărădelegii lui Irod, cu dârzenie de erou i-a spus: “Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău”. Este de înţeles că mustrarea proorocului nu putea fi pe placul familiei regale. Irod îl ura, dar într-o oarecare măsură şi ţinea la el, de aceea a găsit necesară- la început- prinderea şi aruncarea lui Ioan în închisoarea din cetatea Maherus. Ura Irodiadei însă depăşea orice limite. Ea nu era mulţumită doar cu întemniţarea vrăjmaşului ei neîmpăcat; ea dorea moartea lui. Nimic altceva nu putea potoli ura acestei femei. Femeie neruşinată, perfidă şi ambiţioasă, n-a putut să ierte niciodată Sfântului Ioan îndrăzneala care l-a ridicat în calea poftelor ei desfrânate şi a planurilor pe care le urzea. De aceea pândea clipă de clipă prilejul pentru deznodământul tragic al duşmanului ei înverşunat. şi prilejul n-a întârziat să se ivească: Prăznuindu-se ziua naşterii lui Irod, la ospăţul la care au participat toate căpeteniile oştirii, fruntaşii şi dregătorii din Galileea, fiica Irodiadei, Salomeea, a jucat în faţa mesenilor şi a plăcut lui Irod. Iar acesta, Irod, cu mintea tulburată de beţia simţurilor, cu jurământ a făgăduit ei că-i va da orice va cere, până la jumătate din regatul său. Fata, îmbătată de succes, aleargă la mama sa şi întreabă ce să ceară. Irodiada, care de mult aştepta această ocazie, socoteşte că a sosit clipa prielnică şi o învaţă ce să-i spună lui Irod: “Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul”. Irod se aştepta să ceară bogăţii sau privilegii, şi nu s-ar fi dat în lături să ofere chiar jumătate din împărăţia sa, nu se gândea să fie pus în faţa unei cereri sângeroase, care pe lângă altele ar fi putut stârni mânia poporului împotriva lui. Trufia lui însă, aţâţată de băutură şi de prezenţa comesenilor, îl face să treacă peste orice rezerve şi porunceşte călăului să decapiteze pe Sfântul Ioan Botezătorul. “Şi s-a adus capul lui pe tipsie şi s-a dat fetei, iar ea l-a dat mamei sale”. Desfrâul, beţia, răzbunarea şi toate viciile îngrămădite între zidurile palatului regal din Galileea şi-au dat mâna ca să-l doboare pe marele proorc. Iar acesta moare muceniceşte, pecetluind cu sângele său idealul căruia i-a slujit toată viaţa.

Post Views: 72