Direcția Comunicare și Relații Publice a Universității Babeș-Bolyai a anunțat joi, într-un comunicat de presă, că, în urma noilor suspiciuni apărute în spațiul public privind plagiatul tezei de doctorat a ministrului Lucian Bode, lucrarea va fi reanalizată de Comisia de etică a Universității. Pentru analiza lucrării, UBB va coopta în echipă și experți internaționali independenți.
”Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a luat act de noile informații apărute în spațiul public despre noi suspiciuni privind plagiatul în teza domnului Lucian Bode. Așa cum s-a angajat public pornind de la bunele practici internaționale de a aborda integritatea cu integritate, Comisia de Etică a UBB s-a autosesizat și va analiza teza din punctul de vedere al eticii academice pe baza acestor noi informații, după practici și mecanisme academice de referință, dincolo de analizele și dezbaterile sociale sau politice absolut naturale într-o democrație.
Ținând cont de interesul public față de acest caz, UBB va coopta în analiză și experți internaționali independenți. Reamintim faptul că abaterile de etică se analizează exclusiv în urma unor sesizări sau prin autosesizare când există în spațiul public dovezi clare și doar în limitele acestora. Orice altă abordare ar fi ilegală și contrară prezumției de nevinovăție, depășind și practicile academice standard. De asemenea, pornind de la bunele practici internaționale, precizăm că analiza poate fi reluată ori de câte ori este cazul, pe baza noilor dovezi prezentate de către cei interesați”, precizează conducerea Universității.
Lucică e inginer electro, a făcut doctoratul cu o temă din specialitate dar, ce să vezi, conducătorul de doctorat e unul de la SRI. Ăștia de la secu pe toate le știu dar, cum e posibil să accepte UBB așa ceva ? Românica nu e doar un stat corupt, e un stat mafiot în care serviciile controlează tot inclusiv doctoratele și fotbalul (cfr).
Politruc de doi bani! Ce doctorat sa faci in electro? o fi descoperit motoarele sincron? cautati-l la diploma de bacalaureat si cea de facultate ca si alea-s suspecte si dupa , vorbim discutii , mafioti conectati la banii statului , putori care dau din gura bine , sugative de rahat .
Acesta a plagiat! E mai mult decât clar și adevărat! Ce dracu ii tot analizează “ teza de doctorat” ?
Mda ! S-a autosesizat luind act de cele ce au aparut in spatiul public ! De ce nu s-a autosesizat inainte,adica atunci cand au analizat ,tot ei,continutul acelei teze de doctorat care prin aranjamente,a fost declarat ca nu e plagiat ! Rusine unei asemenea comisii,care desi vede negru pe alb ca e plagiat,da alta interpretare situatiei,scotandu-l pe cel in cauza,curat ! Azi-maine vom afla ca acesta este victima ,nu plagiator ! 🙁
Bode oare isi citeste pagina de facebook ? Daca da , e un bun incasator , ii place ce scie lumea . Poate nu stie citi in limba romana , stie doar engleza.
Nu cred că a copiat. Nu-i capabil.
Mai, Lucian, ne cam faci de rusine. Ti-am fost prieten, te-am ajutat cu votul, am luptat sa “lichidam” psd-eul lui ala din Teleorman si al lui Dancila, acum incepi in lupta ta cu miticii sa ne minti, sa ne spui ca esti corect, ca ai facut nu stiu ce doctorat. De ce nu stai cuminte? Pentru un doctorat trebuie sa lucrezi, cel putin 5 ani. Cum ajungeti in functie mare va faceti doctorat. Asa ceva puteti vinde prostilor! Pe mine, pe prietenii mei, Luciane, nu mai conta, stai cu ceilalti mincinosi!
Nici pe mine si ai mei. Dar crezi ca-i pasa??