Autoritățile au în plan construirea unui teren de sport în incinta Centrului Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Șimleu Silvaniei. Consilierii județeni și-au dat acordul, în ultima ședință, asupra proiectului de hotărâre privind aprobarea principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţie „Amenajare teren de sport și împrejmuire” la unitatea de învățământ menționată.

Măsura vine pentru a răspunde nevoilor instituției în care sunt școlarizați copii, elevi și tineri cu cerințe educative speciale și dizabilități ușoare, medii, severe și profunde. Prin realizarea terenului de sport împrejmuit se doreşte asigurarea securității acestor copii în mediul lor școlar, dar și asigurarea unor condiții propice pentru desfășurarea activităților instructiv-educative și recuperatorii.

“Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Șimleu Silvaniei are în prim plan o comunitate integratoare care să valorizeze copiii cu dizabilități și să le ofere experiențele de învățare necesare dezvoltării și recuperării lor, prin intermediul unor servicii socio-educaționale adaptate și personalizate. Pentru activitățile de recreere și sportive, care se desfășoară în aer liber, această entitate intenționează să amenajeze un spațiu de joacă și un teren de sport, cât și un spațiu verde în care elevii să desfășoare activități de gradinărit”, scrie în referatul de aprobare al proiectului.

Valoarea investiției este de 359.764 lei, inclusiv TVA.

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă Șimleu Silvaniei oferă o serie de activități instructiv-educative în domeniul psihopedagogiei speciale, terapii specifice și de compensare, precum kinetoterapie sau terapia tulburărilor de limbaj, psihodiagnoză şi programe de intervenție personalizată, consiliere psihologică și educațională, terapie educațională complexă și integrată, servicii educaționale de sprijin pentru elevii cu cerințe educative speciale (CES) din școlile de masă, stagii de pregătire practică în specializare.

Beneficiari ai acestor servicii sunt elevii cu cerințe educative speciale, deficienţe mintale moderate sau uşoare și deficienţe mintale grave, severe, profunde sau asociate, elevii cu dificultăți de învățare și tulburări de limbaj, elevii cu CES integrați în învățământul de masă (cu certificat de orientare școlară, eliberat de Comisia de Orientare Școlară și Profesională din cadrul CJRAE).

Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă Șimleu Silvaniei școlarizează elevi pe mai multe niveluri de învățământ: preșcolar, primar, gimnazial, învățământ la domiciliu, învățământ profesional cu durata de 4 ani (domeniul Industrie textilă)

.