decembrie 5, 2025

Tenismenii zălăuani, la „Naționalele” de la Bistrița

IMG-20250902-WA0009

Începând de miercuri, 3 septembrie, la Bistrița va avea loc ediția din acest an a Campionatului Național de tenis de masa la categoria under 11, competiție ce reunește cei mai buni sportivi din România la această categorie. Zalăul va fi reprezentat de două cluburi: SCM Zalău și CSM Zalău. SCM Zalău va participa cu patru sportivi: Nagy Dora, Carla Mateuț, Sonia Fărcaș și Antonia Labo, iar CSM Zalău îi va avea la eveniment pe sportivii: Daniel Bălănean, Gabriel Soran, David Mateuț, Tudor Pop și Gherasim Labo. Sportivii vor fi coordonați de antrenorii Alexandru Labo și Dan Fărcaș.  

„Sportivii noștri se vor duela cu cei mai buni copii din țară în patru probe: echipe, dublu, dublu mixt și individual. Pornim la drum cu o generație tânără, media de vârstă fiind de doar 10 ani, pe care o pregătim ca în anul următor să țintim podiumurile în toate probele. Anul acesta nu avem ca obiectiv medalii, deși forma copiilor a fost foarte bună la precedentul Campionat Național U10, desfășurat în luna iunie, la Buzău. Atunci am obținut o medalie de argint la echipe și o medalie de bronz la individual cu fetele de la SCM Zalău, respectiv locul cinci cu echipa de băieți a CSM Zalău. Progresul lor este vizibil” a precizat antrenorul Dan Fărcaș.

Tehnicianul zălăuan a adăugat că diferența de vârstă se va simți la competiția de la Bistrița. „La tenis de masă, faptul că se vor confrunta cu copii mai mari cu un an este un dezavantaj și este destul de greu să te impui la această vârstă. Totuși, copiii sunt încrezători și vor da tot ce au mai bun pentru a reprezenta Zalăul cu mândrie”.

Tinerii tenismeni s-au pregătit intens pentru competițiile ce urmează, având doar două săptămâni de vacanță în această vară. „Ne dorim ca această muncă să se reflecte în clasări cât mai bune. Strategia noastră este pe termen lung. Vrem să readucem tenisul de masă sălăjean pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor. Împreună cu conducerile celor două cluburi, vom face tot ce depinde de noi pentru a reuși”, a mai afirmat Dan Fărcaș.