Tenismanii veterani din Sălaj au făcut legea la Deva
TC Szabo & Szabo din Deva a organizat în perioada 24-26 aprilie Cupa AS AVIS-3000 la tenis, des-tinată sportivilor veterani, atât la masculin cât şi la feminin. Printre participanţii la competiţie s-au numă-rat şi patru tenismani vete-rani din Sălaj. Este vorba despre Cornel Florean ca-re a concurat la categoria +45 de ani, Ioan Hodrea şi Ioan Leitan, sportivi care au participat la categoria +55 de ani şi Viorel Cuceu, la categoria +60 de ani.
La fel ca la celelalte com-petiţii şi la Deva, tenisma-nii sălăjenii au obţinut rezultate foarte bune. Cornel Florean a avut o evolu-ţie foarte bună, iar la final a ocupat prima poziţie la categoria lui de vârstă.
O comportare foarte bu-nă a avut şi Ioan Hodrea care a jucat două finale. Una la simplu, pierdută în faţa sportivului Gheorghe Necula şi una la dublu masculin, câştigată, unde a făcut pereche cu Silviu Obreja.
Ioan Leitan s-a oprit în semifinale competiţiei, fiind învins de tenismanul Vasile Ani.
Şi cel mai vârstnic sălăjean care a luat parte la competiţia de la Deva, Viorel Cuceu a avut o comportare foarte bună, reu-şind să ajungă până în finală.
„Şi la această ediţie consider că tenismanii sălă-jeni s-au comportat remarcabil, obţinând rezultate de prestigiu pentru sportul sălăjean. Nivelul nostru de joc este unul ridicat deoa-rece am avut condiţii foar-te bune de pregătire şi pe timp de iarnă”, ne-a declarat Ioan Leitan.
