Numărul trei mondial în tenis, românca Simona Halep și-a concediat sâmbătă, antrenorul după ce a fost eliminată vineri, în sfer-turile de finală ale Turneului de la Birmingham, de Kristina Mladenovic, în trei seturi, 6-2, 0-6, 6-7. Antrenorul din ultima perioa-dă a fost Victor Ioniță, în vârstă de 31 de ani, iar noul mentor care se va o-cupa de pregătirea tenis-manei va fi Daniel Dobre, de 46 de ani.
Colaborarea dintre Simona Halep și Victor Ioniță a debutat la începutul a-cestui an însă potrivit pro-sport.ro, relațiile dintre cei doi s-au răcit, înaintea star-tului sezonului pe sgură. În timpul turneelor de la Stutt-gart, Madrid, Roma și Birmingham, Halep nu l-a mai chemat pe Ioniță pen-tru sfaturi în timpul partidelor. Cu Victor Ioniță mentor, Simona Halep a a câștigat trei turnee: la Shenzen, la Dubai și la Indian Wells.
Noul antrenor al tenismanei, Daniel Dobre este cel de-al șaptele antrenor din ultimii trei ani. stop_coloana Dobrea a făcut parte din echipa Simonei în timpul Turneului Campioanelor de la Singapore, din anul 2014. Daniel Dobre care a lucrat o perioadă de șapte ani la o ecademie de tenis din Germania a mai colaborat și cu Alexandra Dulgheru, jucătoare aflătă pe locul 61 WTA. În pararelel cu Daniel Dobre, sportiva ar putea lucra și cu austrialianul Darren Cahill, antrenor cu care a mai colaborat în acest an.