Operatorul centralei nucleare accidentate Fukushima a anunţat miercuri că a inceput să injecteze un amestec de apă şi acid boric in unul dintre reactoare, unde o nouă reacţie de fisiune nucleară ar putea să se fi produs.
Tokyo Electric Power (TEPCO) a precizat că este vorba despre reactorul numărul 2 al centralei Fukushima Daiichi, care a fost grav avariată de un seism şi un tsunami gigantic la 11 martie.
„Nu putem exclude posibilitatea unei reacţii de fisiune nucleară localizată”, a declarat purtătorul de cuvant al TEPCO, Hiroki Kawamata, adăugand că injectarea acestor produse reprezintă o măsură de precauţie.
Fisiunea nucleară este procesul care se produce de obicei in reactoarele atomice, dar in mod controlat, ceea ce nu este cazul la Fukushima.
TEPCO afirmă totuşi că temperatura şi presiunea in interiorul reactorului, precum şi nivelul radiaţiilor, nu s-au schimbat considerabil.
Trei dintre cele şase reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost avariate, precum şi bazinul celui de-al patrulea, după intreruperea alimentării cu electricitate şi oprirea sistemului de răcire, accidente provocate de seismul urmat de un tsunami la 11 martie.
Temerile privind o nouă reacţie de fisiune nucleară au apărut după descoperirea (in curs de confirmare) de gaz xenon 133 şi 135, care sunt generate de fisiunea nucleară.
Aceste substanţe au o durată de viaţă radioactivă scurtă – cinci zile pentru xenonul 133 şi nouă ore pentru xenonul 135 – ceea ce inseamnă că fisiunea care le-a degajat a intervenit foarte recent.
„Este dificil in acest stadiu să analizăm exact ce s-a putut produce, avand in vedere că nimeni nu ştie in ce condiţii sau in ce formă se află combustibilul care s-a topit in reactoare după 11 martie”, a declarat un expert francez.
Această nouă avarie intervine in condiţiile in care, datorită măsurilor luate in ultimele luni pentru răcirea reactoarelor, temperaturile de pe fundul cuvelor au fost aduse de cateva săptămani sub 100 de grade Celsius, condiţie necesară pentru a ajunge la o „oprire la rece” pană la sfarşitul anului, conform obiectivelor vizate.