Teapa cu abonamentul la mobil se mai cheama si iExperiente impreunai

Expresia “clientul nostru, stapanul nostru” a devenit “clientul nostru, fraierul nostru” pentru multi din cei care vand servicii de telefonie mobila. O oferta de nerefuzat, scrisa cu litere mari pe toate gardurile si panourile publicitare este de prea multe ori deja o mare si costisitoare teapa daca nu citesti cu atentie ce scrie in josul paginii, cu litere mici, mici, mici, de-ti lasa impresia ca ai de-a face cu particule subatomice.
Am luat ca speta cazul unui zalauan amenintat sa plateasca bani grei pentru un serviciu pe care nu si l-a dorit, dar pe care l-a contractat fiind indus in eroare. Omul de buna credinta a picat in plasa promotiilor senzationale, a ratat detaliile din josul paginii si s-a trezit apoi cu facturi uriase, in loc de superoferta. Sloganul companiei de telefonie, “Experiente impreuna”, incepe sa capete sens. Si lasa un gust amar al unui divort urat, cu partaj la cutite.
“Experienta impreuna” intre Telekom Romania si zalauanul P. Mircea a inceput in 27 ianuarie, anul acesta. Este sofer de tir si, cea mai mare parte a timpului, este pe drumuri. Cand a vazut la SC Avenir, dealerul Telekom din Kaufland, o oferta de telefonie mobila cu sapte sute de minute in roaming incluse, omul a considerat imediat ca e exact ce are nevoie pentru a putea vorbi acasa. Modul de prezentare a ofertei face pe oricine, la prima vedere, sa creada ca cele sapte sute de minute in roaming sunt lunare. Doar ca undeva in subsol, intre multe alte amamunte scrise cu litere extrem de zgarcite, aparea precizarea ca beneficiezi de minutele in roaming o singura data pe an, intr-o luna la alegere.
Barbatul spune ca, in momentul in care a decis sa isi faca abonamentul Mobil XL a intrebat vanzatoarea de la Avenir, dealer Telekom, de nenumarate ori cum va beneficia de acele minute in roaming, explicandu-i ca lucreaza in Europa. Vanzatorul ce face? Vinde! Barbatul a semnat contractul in valoare de 24,15 euro pe luna, primind un telefon Samsung Gallaxy Grand Prime VE, pentru ca a semnat abonamentul pe doi ani.
Surprizele au aparut odata cu facturile, care erau mult mai mari decat stia Mircea ca e abonamentul. In loc de 24,15 euro, adica putin peste o suta de lei, avea de platit lunar sume care treceau de cinci sute de lei. Asa a aflat ca, de fapt, avea de achitat cu varf si indesat tot ce vorbea in roaming. Pe data de 7 aprilie soferul de pe TIR se adreseaza firmei Avenir, pentru a rezilia contractul. I se pune iar sub nas teancul de hartii si formulare standard, iar Mircea semneaza, bucuros ca pune capat spolierii, ca e de acord sa plateasca integral telefonul primit la pret subventionat si serviciile oferite pana la rezilierea contractului, plus contravaloarea costurilor de incetare a contractului inaine de termen. La scurt timp, Telekom ii trimite lui P. Mircea o nota de plata prin care e ’nstiintat ca trebuie sa plateasca 2.100 de lei, suma perceputa pentru abonamentul pe doi ani, adica pana la sfarsitul contractului. Vorbesti, platesti; nu vorbesti, tot platesti!
Protectia Consumatorului
vine cu o solutie de bun simt
Simtindu-se inselat si considerand ca e nedrept sa plateasca servicii de care nu beneficiaza, barbatul a apelat la Protectia Consumatorului. Comisarul sef adjunct Dorel Fechete a chemat la discutii, chiar in ziua in care s-a depus reclamatia, reprezentantii magazinului Avenir, cei cu care s-a semnat contractul. Protectia Consumatorului a propus ca zalauanul sa plateasca telefonul pe care l-a primit gratuit si facturile pana in aprilie, cand abonamentul a fost suspendat, contractul sa fie reziliat, iar Telekom sa nu-i mai perceapa taxa de abonament pe doi ani. “Conform Legii justei despagubiri, serviciul care nu se presteaza nu se plateste”, spunea atunci comisar sef adjunct Dorel Fechete. Mircea a fost de acord cu propunerea comisarului Dorel Fechete; in schimb, partea adversa, adica vanzatoarele de la Avenir, au spus ca ele nu au putere de decizie, tot ce pot face e sa transmita informatia mai departe, la Telekom.
Telekom ignora Legea justei despagubiri
In raspunsul oferit de Telekom Romania la sesizarea depusa la Protectia Consumatorului, reprezentantii operatorului de telefonie o tin pe a lor: barbatul a semnat un abonament Mobil XL, care include sapte sute de minute in roaming, o singura luna din an, la alegerea clientului. Si cu asta, basta. Telekom invoca un articol din contract, in baza caruia zalauanul trebuie sa plateasca cate 24,15 euro pentru fiecare luna ramasa pana in ianuarie 2018, data de incetare a contractului.
Clauza contractuala invocata de Telekom este insa una abuziva, daca ne luam dupa ce spune Legea justei despagubiri, care considera ilegala plata unui serviciu de care nu ai beneficiat. De asemenea, potrivit Legii nr. 193/2000, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, “o clauza contractuala care nu a fost negociata direct cu consumatorul va fi considerata abuziva daca, prin ea însasi sau împreuna cu alte prevederi din contract, creeaza, in detrimentul consumatorului si contrar cerintelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ intre drepturile şi obligatiile partilor”. Legea le permite companiilor de telefonie sa beneficieze de dreptul la “justa despagubire”. Practic, acestea pot cere de la clientii care denunta contractul inainte de termenul agreat initial eventualele reduceri aplicate la pretul telefonului mobil oferit sau contravaloarea instalarii unui serviciu, cand e cazul.
Tot ca o precizare, o fi contractul legea partilor, dar acesta trebuie incheiat cu respecatrea prevederilor legale in vigoare, iar o astfel de clauza precum cea aprivind plata serviciilor de care nu ai beneficiat este ilegala.
Somatie cu momeala trimisa clientului;
poate mai musca o data
Mircea a primit, la jumatatea acestei luni, o “oferta speciala cu valabilitate limitata”. Dupa calculele Telekom, zalauanul datoreaza acum, cu penalizari, aproape 2.400 lei. Dar, daca plateste pana in prima zi a lunii decembrie, va beneficia de o reducere de aproximativ opt sute de lei.
Daca accepta “propunerea de reducere a datoriei fata de Telekom Mobile”, dosarul se inchide si treaba e rezolvata. Daca refuza “oferta speciala”, se va interpreta ca o “respingere a incercarilor noastre de solutionare amiabila”. In consecinta, dosarul va fi “incredintat Cabinetului de Avocatura partener”. Mai mult, atentioneaza operatorul de telefonie mobila, in cazul in care se va ajunge la proces, “prezenta oferta de discount va fi utilizata in fata instantei pentru a proba intentiile amiabile ale Telekom Rom‘nia in contrast cu refuzul dumneavoastra”. O amenintare imbracata cu o oferta din care clientul iese prost de tot la bani, dar scapa de stres.
Am cerut parerea Oficiului Pentru Protectia Consumatorului Salaj cu privire la astfel de notificari trimise de firmele de recuperari creante, cum este si cazul lui Mircea. O astfel de hartie care va instiinteaza ca aveti de plata o anumita suma catre un anumit creditor trebuie sa contina, in amanunt, obligatoriu, toate componentele sumei respective: cat e dobanda, cat e taxa de penalizare, comision, suma datorata propriu zis, etc. “Daca lipsesc aceste precizari, nu platiti”, este sfatul pe care l-am primit de la Dorel Fechete, comisar sef adjunct la Protectia Consumatorului Salaj. In aceasta situatie trebuie sa faceti o adresa catre cel care a trimis notificarea de plata, prin care sa solicitati sa va prezinte detaliat ce reprezinta, concret, suma ceruta. In plus, hartia trebuie sa fie semnata, nu doar stampilata electronic, si sa aiba numar de ’nregistrare. Apoi cereti ajutorul celor de la Protectia Consumatorului, verificati daca banii care vi se cer au sau nu justificare legala. Nu actionati in necunostinta de cauza.
In medie, zece salajeni reclama lunar
serviciile operatorilor de telefonie
Mircea este de fapt unul dintre cei multi care s-au pacalit cu ofertele de telefonie mobila. Mai multi soferi care circula mult in strainatate au luat teapa, pe romaneste, cu aceeasi oferta. De la inceputul anului pana in prezent la Protectia Consumatorului s-au inregistrat 82 de reclamatii la adresa operatorilor de telefonie mobila.
Ca o concluzie, operatorii de telefonie mobila ne promit ca sunt “mai aproape de ce-i important pentru tine”, pentru a avea “experiente impreuna”, dar se dovedeste in cele din urma ca “reteaua ta de incredere” nu poate fi niciuna.
Comisariatul judetean pentru Protectia Consumatorilor Salaj are la activ mai multe procese castigate pentru clauzele abuzive din contracte, unele dintre ele impotriva unor operatori de telefonie mobila. In cazul in care te simti inselat sau pacalit, nu ezita sa ceri ajutorul.