Dacă ţăranul işi lasă pămantul „să se odihnească”, UE il „premiază’ cu 72 de euro. Dar vine statul roman şi il amendează cu 400 de lei.
Nu-s destule belele care le-a adus pe capul romanilor Guvernul lui Emiluţ din Răchiţele, că ni se pregătesc alte şi alte „lovituri sub centură”. Valeriu Tabără, ministrul Agriculturii, cu ştirea preşedintelui Băsescu şi la indemnul lui Boc, pune la punct detaliile unei legi care ar urma să-i amendeze pe proprietarii terenurilor nelucrate. Deocamdată vestea nu a făcut mare valvă, precum nici recalcularea pensiilor n-a generat vreo mişcare pană cand n-a sosit acasă talonul tăiat pe jumătate. Să te ţii apoi, tu, jale!
Abuzuri impotriva directivelor UE
Proiectul de lege prevede că se amendează cu 400 de lei pe hectar orice teren nelucrat, orice teren lăsat parloagă, In Dicţionarul explicativ al limbii romane termenul de parloagă are echivalent in „teren arabil lăsat nelucrat, unul sau mai mulţi ani, pentru refacerea fertilităţii; ierburi crescute pe teren arabil nelucrat; teren arabil lăsat special nelucrat pentru a-i spori fertilitatea”. Deci un teren poate rămane nelucrat ca să se odihnească, precum zice ţăranul. Poate fi transformat in faneaţă, ori păşune. UE subvenţionează agricultura ecologică, faneţele şi pajiştile tradiţionale, păşunile. Impozitarea lor (că nu a fost arat) va fi un abuz impotriva directivelor UE. Dacă terenul respectiv e pe marginea apei şi doreşti să-l laşi zăvoi, vei fi iar amendat. Un teren poate fi nelucrat şi din cauza vremii nevavorabile, din lipsă de timp, ori din lipsă de resurse. Şi iar amendă?
Din ajutorul minim garantat nu-ţi poţi scormoni ţărana
In judeţul Sălaj, peste 40 la sută din terenul arabil a rămas nelucrat. In satul Ciglean, comuna Creaca, de pildă, populaţia este foarte imbătranită. Sunt babe şi moşnegi care trăiesc din ajutorul minim garantat, la care se adaugă produsele din ogradă. Evident, aceşti oameni nu au nici bani, nici forţa de muncă pentru a lucra terenul. Oare ce se va intampla in momentul cand vor primi amenzile, domnule Tabără, domnilor guvernanţi? In satul Ugruţiu, comuna Dragu, un fermier din Zalău a luat teren in arendă (peste 400 de hectare). A primit şi subvenţiile după el, dar pămantul a rămas nelucrat. Cine va fi amendat in contextul de faţă? Proprietarii, pentru că aşa prevede proiectul de lege, sau ordonanţă de urgenţă, sau ce o fi.
Exproprierea stă la pandă
In zilele noastre, proprietarii sunt efectiv şantajaţi şi exploataţi de cei care au utilaje, sau de arendaşi, fiindcă aceştia din urmă le iau toată subvenţia şi recolta, nu de puţine ori invocand secetă, inundaţii, incendiu. Nu e departe vreme in care oamenii nu vor mai dori să fie proprietari de terenuri. Practic, nu-şi vor mai permite acest lucru. Sute de mii de hectare de teren agricol vor fi scoase la vanzare. O ofertă atat de mare şi de urgentă (pentru că trebuie să te scapi obligatoriu de pămantul care „rodeşte” amenzi) va produce inevitabil prăbuşirea completă a preţurilor. Cea mai valoroasă resursă a ţării, terenul agricol, va fi oferită pe degeaba oricui se va arăta interesat. Nu-i un secret că ne pandeşte o criză alimentară la nivel mondial. Cine are cat de cat viziune, preţuieşte pămantul mai mult decat aurul. Cine nu, il vinde pe nimic. Amenzile lui Tabără et comp. vor acţiona ca un act de expropriere.
„Doar trei posibilităţi”
La ora actuală impozitul pentru un hectar de teren nelucrat variază intre 36 şi 42 de lei. UE dă „premiu” pentru acest pămant nelucrat 72 de euro. Vine Tabără şi dă o amendă de zece ori mai mare decat impozitul şi iţi ia subvenţia europeană. Un proprietar de teren cu o exploataţie de subzistenţă, inafară de vanzare, mai are trei posibilităţi: să lucreze terenul, pentru care primeşte 130 de euro la hectar; să-l dea in arendă (dacă are la cine) şi să primească atat cat consideră arendaşul, ori să fie amendat cu 400 de lei pentru hectarul de teren nelucrat. Atenţie, nearat! Iată binefacerile democraţiei pentru ţăranul roman!