decembrie 5, 2025

Tarifele la cazare pe litoral cresc de luni, pe fondul cererii ridicate de vacanțe după examenele naționale

happy-family-life-di-siji-27069

Începând cu data de 23 iunie, prețurile pentru cazare pe litoralul vor crește, în medie, cu 9,5%, potrivit estimărilor transmise de platforma TripMe.ro. În anumite stațiuni, mai ales acolo unde gradul de ocupare este deja ridicat, unele unități de cazare vor aplica majorări de până la 15%.

Operatorii din turism anticipează că sezonul estival va intra în ritm accelerat odată cu încheierea examenelor naționale de capacitate și bacalaureat, moment în care numeroase familii aleg să își programeze vacanțele de vară. „Cererea este puternică în această perioadă, mai ales pentru lunile iulie și august. Mulți turiști și-au făcut deja rezervările, iar gradul de ocupare este peste media sezonului trecut în majoritatea stațiunilor”, a declarat pentru TripMe.ro un reprezentant al agenției.

Durata medie a sejururilor rezervate în această perioadă este de 4,5 nopți, cele mai solicitate destinații fiind Eforie Nord, Mamaia, Olimp și Jupiter. Potrivit datelor centralizate, serviciile all inclusive rămân în topul preferințelor, în special pentru familiile cu copii, care aleg pachete cu mese incluse și facilități dedicate.

În ceea ce privește tarifele, în Olimp, o cameră într-un hotel de 4 stele cu all inclusive începe de la 477 lei pe noapte, iar în Mamaia, un sejur similar la un hotel de 3 stele costă de la 468 lei pe noapte. În continuare, unele hoteluri păstrează oferte speciale, cu reduceri de până la 62%, aplicabile în funcție de perioadă și disponibilitate.

Specialiștii din turism recomandă celor care nu și-au rezervat încă vacanța să profite de ultimele oferte disponibile, întrucât prețurile vor continua să crească odată cu apropierea de vârful sezonului.

TripMe.ro, fondat în 2004 și cu capital 100% românesc, este unul dintre touroperatorii principali pentru litoral și un pionier al platformelor de rezervări online din România, având o experiență solidă de peste 20 de ani. Portalul oferă acces la mii de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din toate regiunile turistice ale României – de la litoralul Mării Negre până la destinațiile montane și urbane. Cu un portofoliu diversificat și un grad de satisfacție a turiștilor de peste 98%, TripMe.ro își propune să simplifice procesul de planificare a vacanțelor pentru toți utilizatorii, punând în prim-plan nevoile acestora