Indiferent pentru ce firma de taxi opteaza, zalauanii platesc 1,7 lei pe kilometru
Zalauanii s-au bucurat doar cateva luni de concurenta de pe piata de taximetrie din municipiu, dupa ce operatorii existenti au decis sa uniformizeze, din nou, tarifele practicate. Astfel, din aceasta luna, clientii platesc 1,7 lei pentru fiecare kilometru parcurs cu taxiul in timpul zilei si 1,9 lei pe kilometru, pentru cursele efectuate pe timp de noapte.
In luna aprilie a acestui an, doua firme de profil s-au incumetat sa diminueze cu 20 de bani tariful pe kilometru. Decizia de ieftinire a fost luata in conditiile in care taximetristii pierdeau tot mai multi clienti in detrimentul operatorului de transport bublic de calatori si chiar al mersului pe jos. Tot atunci a fost introdus si un bonus pentru clientii fideli: la zece curse efectuate, individul beneficia de o calatorie gratuita.
Criza a tintuit taximetrele in statii, a redus semnificativ numarul de clienti si i-a determinat pe unii taximetristi sa-si vanda masinile cu autorizatii cu tot. Nu a reusit, insa, sa mentina tariful de 1,5 lei si sa determine concurenta sa opereze ieftiniri, pentru ca, se justifica reprezentantii firmelor de taxi, pretul carburantilor a crescut din aprilie pana in prezent. Unii soferi pe taxi recunosc chiar ca incasarile li s-au injumatatit si ca fara un dram de noroc nu gasesc un loc liber in statiile special amenajate. Desi calatoria cu taxiul tinde sa devina un lux pentru zalauani, operatorii de pe piata nici ca se gandesc sa ia masuri anticriza, care ar veni atat in sprijinul lor, cat si al clientilor.
FAVORIT TAXI, PE PIATA
Dintr-o regretabila eroare, in editia de ieri a cotidianului nostru, a aparut stirea potrivit careia Favorit Taxi ar fi disparut de pe piata Zalaului. Informatia a fost infirmata, ulterior, de catre reprezentantii firmei in cauza, care sustin ca activitatea este asigurata in continuare prin intermediul a 30 de taxiuri.