Sute de martisoare au vestit venirea primaverii sambata la sediul Centrului de Cultura si Arta al Judetului Salaj, în sala „Dialoguri europene”, cu ocazia celei de-a IV-a editii a targului de martisoare traditionale. Înca de afara muzica populara te introducea în atmosfera targului. Pasind în sala, vedeai roind elevi, profesori, vizitatori, de la stand la stand, pentru a admira multitudinea de martisoare expuse. O explozie de culori si forme, de zambete si entuziasm. În sala, primavara îsi croia deja loc în sufletele oamenilor, unde cativa mesteri populari, alaturi de o multime de elevi din tot judetul, au devenit pentru cateva ore vestitori ai primaverii.
Dintr-o hartie colorata, banala în simpla ei forma, elevii au dat nastere unor povesti primavaratice, transmise prin martisoare, tablouri, felicitari si figurine origami. Cei prezenti au putut alege de la martisoare din lemn la martisoare împletite, crosetate sau confectionate din ghips. Nu au lipsit nici martisoarele din „zestrea satului salajean”, confectionate dintr-o bucata stop_coloanade etamina pe care erau cusute diferite flori si motive traditionale simple. Buburuze, fluturi, albinute, animalute de tot felul si, bineînteles, flori nenumarate pentru a vesti primavara de la pieptul purtatorului. Pretul martisoarelor traditionale începea de la un leu si ajungea pana la cinci lei, în functie de marime si complexitate.
Nici mesterii populari  Ileana Gratiana Pop din Ciumarna, Florica si stefania Criste din Cizer si Nagy Eva din Vîrsolt nu au lipsit. Targul a fost organizat de Consiliul Judetean Salaj si Centrul de Cultura si Arta Salaj, cu sprijinul Inspectoratului Scolar Judetean Salaj si al Directiei de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Salaj.