Primul Targ de Craciun din Salaj si-a deschis portile ieri la Zalau,in parcul de marmura din fata Prefecturii. Manifestarea este organizata de Primaria municipiului Zalau, Casa Municipala de Cultura, Liceul de Arta „Ioan Sima”, in parteneriat cu Consiliul Judetean si Centrul de Cultura si Arta al Judetului Salaj. In ziua de debut a primei editii a targului, pe platoul din marmura nu si-au expus marfa decat vreo sapte agenti economici. Si asta datorita zapezii abundente care a ingreunat caile de acces. Organizatorii sustin ca si-au anuntat prezenta la targ producatori si mesteri populari din mai multe judete ale tarii. Unii chiar au venit la deschidere. Tamas Gheorghe din localitatea Curund, judetul Harghita, de pilda, are un interesant stand cu cizmulite si papuci de casa, confectionati din lana extra fina, dar si o gama larga de vase din ceramica (oale pentru sarmale, cratite, farfurii etc). Mitrofan Bogdan Stefan a venit din Maramures pentru a le oferi salajenilor, ciocolata de casa si mai multe sortimente de prajituri, tot de casa. SC „Vicolain” din Baia Mare expune spre vanzare perinite viu colorate (25 de lei bucata) cu inscriptii pentru „tatal drag”, „mama draga”, „fiul drag”, „iubita” etc. Cooperativa „Melifera Carpatica” a adus in fata cumparatorilor o gama larga de produse apicole. La standul cooperativei s-au aflat si produse melifere fabricate pe Valea Barcaului sub denumirea „Sanatatea dulce”. Amintim cititorilor ca, nu cu mult timp in urma, produsele fabricate la Valcau (miere cu chimen, miere cu ciuperci, miere cu prune uscate, miere cu nuci) au fost premiate la Targul International de la Paris. Tot produse apicole (miere, propolis, creme, siropuri) a adus la targ si Pop Clara din Crasna. De o apreciere aparte s-au bucurat aranjamentele de sarbatori, globurile, cosuletele, ornamen-tele pentru pom , confectionate cu migala si bun gust de Maria Pop din Zalau. Desigur, targul este la inceput, insa organizatorii sunt de parere ca aceasta manifestare constituie un prilej foarte bun de a achizitiona cadoul perect, beneficiind de diferite oferte ale expozantilor care isi vor face prezenta aici.
Targul se desfasoara pe perioada 13-23 decembrie. In fiecare seara pe scena din piata vor avea loc concerte de colinde sustinute de ansambluri folclorice, formatii corale, grupuri vocale. Duminica 23 decembrie, dupa concertul de colinde Mos Craciun va imparti daruri tuturor copiilor aflati in piata.